Ora 8 dimineața. O rază de soare afurisită care „se trezește” să-mi strice ea mie somnul mă obligă să încep să îmi pun problema „Eu ce fac azi?!”. Mi se părea că era prea devreme până și pentru cafea, așa că am aprins laptopul. Doar pentru că l-am deschis, nu însemna că îmi era de vreun folos. Primul gând a fost să văd dacă am câștigat la LOTO. Și ce credeți? Chiar am câștigat, doar că au decis să dea premiul unei persoane care nu a fost atât de norocosă, încât să nimerească toate numerele.
Luna mai îmi amintește de începutul verii, când toată lumea e în transă și abia își poate conteni entuziasmul. Desigur, până începe să fie infernal de cald, pentru că atunci nopțile alea de vară ca în povești se transformă în insomnii și nervi întinși la maximum. Anyhow, în mai am vorbit prima dată cu Andreea, în legătură cu un interviu pe care îl aveam pe lista mea de „must do things” de ceva vreme. Răspunsul a fost unul afirmativ și chiar m-am bucurat. Nu ca atunci când un copil este dus într-un magazin de dulciuri, ci mai degrabă ca atunci când ești la un party și începi să țopăi.
Mi-am revenit din șocul cu Loteria și acum un „duș rece” al conștiinței mi-a amintit că am alte lucruri mai relevante de făcut. Word-ul era deschis, acum trebuia doar ca inspirația să își facă simțită prezența. Andreea nu e un fotograf oarecare, ergo, nu puteam să încep oricum. Am zis să pun niște muzică, așa sigur o să îmi vină o idee. Am început cu Rihanna „Photographs”, dar ceva nu era OK. Melodia era mult prea melancolică. Deși pozele pe care le face Andreea denotă sensibilitate și îți transmit un feeling aparte, nu pare ea genul lucrurilor siropoase, așa că am dat next. Ajung la Subcarpați „M-a făcut muma frumoasă”. Ei, deja simțeam altfel treaba. Se apropia de ceea ce căutam. Andreea e frumoasă. Ați observat, nu? Pe lângă asta, are un stil fain care devine din ce în ce mai greu să îl confunzi. După atâtea încercări am ajuns la melodia lui Aaron Smith „Dancin”. Mi-a fost ușor să scriu despre creativitatea Andreei, despre cât de atentă este la detalii și despre pasiunea ei pentru fotografie care se observă prin munca depusă. O tânără talentată, ambițioasă cu o viziunea inedită asupra fotografiei. Vreau să o cunoașteți mai bine din interviul de mai jos.
1. De ce ai ales să faci fotografie?
Cred că eram prin clasa a XI-a și eram încă nehotărâtă ce o să fac pe viitor. Vorbeam cu o prietenă despre asta și m-a întrebat ce aș face dacă nu aș avea vreodată nevoie de bani. Primul meu gând a fost fotografia. De atunci nu am prea mai avut temeri, mi-am asumat mereu că o să fie mai greu la început, dar că în final o sa fie bine.
2. A fost fotografia prima ta opțiune?
Când eram mică voiam să fiu vânzătoare la magazin, credeam că așa am voie să mănânc dulciurile. Apoi am vrut să fiu veterinar până am realizat că nu aș putea să salvez fiecare animal. În final, am vrut să fiu psiholog pentru că am avut mereu o fascinație față de mecanismul intrinsec al oamenilor și încă din liceu îmi cumpăram cărți de specialitate. Când a venit vremea să îmi trimit aplicațiile la facultate, am ales o facultate de psihologie și trei de fotografie. Am intrat cu bursă la toate și am ales-o pe cea care avea un program dublu de fotografie și studii de media.
3. Ce cauți tu, ca fotograf la oameni (stil, frumusețe, expresivitate)?
Caut acel je ne sais quoi care îmi spune mie ceva. Ca fotograf, fotografiezi nu ceea ce este frumos pentru toată lumea, ci ceea ce este frumos pentru tine. Subiectivismul este inevitabil.
4. Ce loc din București ți-a plăcut cel mai mult să îl fotografiezi?
Sigur trebuie să fi fost vreo vilă abandonată pe undeva. Sunt atrasă iremediabil de poveștile caselor abandonate.
5. Ce tip de aparat folosești și de ce l-ai ales?
Canon Mark III. Pentru că am auzit că e bun.
6. De ce crezi că atât de multă lume se înghesuie să fie fotograf?
Pentru că este minunat să poți opri timpul și să poți crea o viziune din perspectiva și sufletul tău.
7. Cât timp aloci modificării unei poze și cât de mult folosești Photoshop?
Aloc atât cât e nevoie, poate trei minute, poate trei ore, poate trei zile (ultimul caz e destul de rar). În medie editez cam 20 de minute la o fotografie, dar am o memorie proastă așa că, nici asta nu e sigur.
8. Este fotografia suficient de apreciată pe meleagurile noastre?
Sper că da. O să fie mereu oameni și pe meleagurile noastre și pe meleagurile altora care o să aprecieze și oameni care nu o să aprecieze. Ca să apreciezi ceva trebuie fie să îl poți înțelege în deplinătate, fie să ai o anumită afinitate emoțională, un răspuns la impulsul unui vizual. Acestea sunt fie calități înnăscute, fie create de-a lungul timpului și nu poți avea așteptarea ca fiecare om să le dețină.
9. Cum te-a ajutat fotografia să evoluezi ca persoană?
O perioadă foarte lungă m-a făcut să nu mai am viață personală. Acum încerc să echilibrez lucrurile. Am cunoscut mulți oameni faini (frumoși și talentați sună forțat, dar cam asta e ideea).
Sursă foto: Andreea Retinschi Photography
