Știți vorba aia, în dragoste și în actorie totul este permis. Ok, you got me, nu așa era, dar trebuie să recunoașteți că în acest context se potrivește. Și aveți idee de ce este totul permis? Simplu, dragilor. Pentru că trebuie să lupți pentru ceea ce îți dorești, trebuie să te extenueze până te zăpăcește de cap, dar tocmai acea epuizare ajunge să te transforme într-un actor bun și îți dă cea mai mare satisfacție. Dacă vă amintiți bine, arta nu se face singură, so, cineva trebuie să muncească. Iar la Andreea Dumitrescu am apreciat hotărârea nemaiîntâlnită cu care a pornit spre drumul actoriei.
Mulți încep acest drum, mulți și-l doresc și sincer, nu din cele mai pure motive. Pe modelul „vreau să joc la Hollywood”, „vreau atenție” sau mai știu eu ce alte minuni. Poate că actoria a devenit ceva mult prea mainstream pentru că pare simplu din exterior și nu se observă implicarea și „lupta” pe care o duci cu tine însuți de cele mai multe ori.
Ca actor, ajungi să dai de pereți cu psihicul tău pentru a intra în pielea personajului cum se spune și trebuie să fii atent, pentru că la final, după ce cade cortina sau după ce regizorul spune „that’s a wrap” trebuie să știi cum să aduni părțile din tine care s-au împrăștiat. Și eu care trăiam cu impresia că în filmul 300 s-a dus o luptă grea. Andreea Dumitrescu nu e un „actor grăbit”, ci unul determinat și pasionat de ceea ce face.
Andreea Dumitrescu e o actriță care emană mai mult mister decât Triunghiul Bermudelor. Iar aura misterioasă se completează minunat cu talentul și încăpățânarea ei de a reuși în actorie și de a fi din ce în ce mai bună. Într-adevăr actoria nu mai are atât de multe secrete pentru ea, însă oricât de bună ar fi, nu poate să ascundă pasiunea ei pentru teatru și lumea asta apăsător de frumoasă.
Din aceste motive vreau ca și voi să o cunoașteți mai bine pe Andreea Dumitrescu. În interviul de mai jos aflați despre ce am discutat.
1. Care este motivul pentru care te-a atras actoria?
Îmbină toate formele de artă pe care le practicam: dans, muzică, literatură. În actorie m-am regăsit. M-am descoperit pe mine, cu toate fricile, cu toate iubirile pe care le port în suflet pentru lucruri şi oameni. În plus de asta îmi dăruia un soi de libertate responsabilă.
2. Ce face teatrul mai special decât filmul?
Teatrul este aici, acum şi impune seriozitate. Faţă de film, teatrul este efemer… în fiecare seară, pe scenă, ai în mână povestea şi şansa de a o face să dăinuie în timp sau să piară imediat după căderea cortinei. Filmul te lasă să te joci. Se alege cea mai bună dublă, apoi produsul este definit… Sunt de părere că este o diferenţă enormă între cele două. Pentru mine, teatrul primează.
3. La câte piese de teatru ai fost înainte să fii actor?
Am un tabel, de când eram mică, în care încă notez piesele de teatru pe care le vizionez. Nu cred că am devenit actor abia în momentul în care mi s-a înmânat prima diplomă, nu cred în ştampile şi în bucăţi de hârtie. Aşadar… nu ştiu momentul exact, nici câte piese vizionasem până atunci. Am crescut mergând la teatru, înconjurată de artă, căpătând experienţă din mai multe activităţi pe care le aveam în domeniu.
4. Ce trebuie să ne așteptăm de la piesa „Avant de mourir”?
Nu trebuie să aveţi aşteptări. Misterul unei piese de teatru se află treptat. Intraţi într-un subsol din Paris, iar doi oameni – Magdalena şi Ovidiu, acompaniaţi de muzica lui George Boulanger, vă vor conduce în povestea lor. Atât.
5. Care au fost persoanele care te-au sprijit în alegerea pe care ai făcut-o?
Părinţii mei au fost persoanele care m-au sprijinit cu tot ceea ce am avut nevoie, din prima clipă în care le-am spus că m-am hotărât să fac actorie întreaga viaţă. Şi m-am hotărât foarte devreme, pe la opt ani. Ar fi putut să creadă că sunt mofturile unui copil, dar şi-au dat seama că luasem o hotărâre foarte precisă, iar de atunci au lucrat şi lucrează alături de mine.
Susţinerea lor este întreaga bază a ceea ce am reuşit să contruiesc până în acest moment. De altfel, am avut întotdeauna libertatea de a face şi de a încerca orice – nu din rasfăţ, ci pentru că ambii ştiau că exista o motivaţie pentru care vreau lucrul respectiv; nu am avut, nici acum nu am, dorinţe întâmplătoare.
6. Care crezi că sunt trăsăturile unui actor bun?
În fiecare rol te incluzi pe tine. Astfel că un om care practică această meserie are nevoie să se cunoască în detaliu, să ştie cum funcţionează, pentru a reuşi să fie firesc şi veridic. Cred că de aceste lucruri ai nevoie în prim plan: să fii ancorat în realitate, conştient în permanenţă de întreaga ta fiinţă. Tehnica se învaţă, vine pe parcurs.
7. Ce sentiment te încearcă atunci când oamenii aplaudă la finalul piesei?
Bucurie. Încântare. O imensă mulţumire.
8. Dacă ai putea da timpul înapoi, ți-ai alege altă meserie?
Nu, cu siguranţă nu aş alege altă meserie. Îmi place la nebunie ceea ce fac, mă împlineşte. Consider că menirea mea pe pământ este să provoc zâmbete şi să vindec suflete prin artă – fie ea teatru, film sau muzică. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că pot face ceea ce iubesc!
9. Cu ce actori din România, dar și din străinătate ai vrea să lucrezi?
Cea mai mare dorinţă este să lucrez alături de Marius Manole. Lăsând de o parte faptul că are o activitate remarcabilă, l-am studiat şi simt că funcţionează într-un anumit fel. Ar fi un real ajutor, o experienţă frumoasă. Din străinătate, Morgan Freeman este primul la care îmi fuge gândul. Evident că sunt o mulţime de actori pe care îi admir, îi urmăresc, îi studiez – fiecare are sclipirea lui. Însă Marius Manole şi Morgan Freeman sunt primii „nominalizaţi”. 🙂
10. Ți s-a întâmplat să ți se refuze un rol într-o piesă? Cum ai reacționat?
Da, mi s-a întâmplat. După citirea textului, regizorul piesei (totodată mentorul meu) m-a întrebat către ce personaj m-aş îndrepta. Am spus că vreau cu orice preţ să o joc pe Vera – un personaj secundar, o tipă foarte sigură pe ea, rockeriţă, care povestea cum face curse cu motociclete… mi se părea mie un rol foarte interesant. Şi el a zis: „Perfect! Atunci o să o joci pe Mama lui Hans.”
Mama lui Hans era personajul principal, o tanti cam ciudăţică, veşnic nemulţumită şi nervoasă. Am acceptat-o, cu destul de puţină încântare. Imediat după premieră i-am mulţumit că nu m-a lăsat să fac ceva ce mi-ar fi fost la îndemână. Construisem un personaj atrăgător. Atunci am întrecut nişte limite, lucru pe care l-am realizat mai târziu, şi îi mulţumesc pentru faptul că m-a văzut Mama lui Hans. Sau pentru că nu m-a văzut, dar s-a încăpăţânat să creadă că pot să devin!
11. Ce sfat ai pentru cei care vor o carieră în actorie?
Să fie sinceri. Dacă o consideră un chin… să se retragă. Să facă această meserie doar din iubire şi cu iubire. Multă! Atâta timp cât munca lor este produsul iubirii, hrana sufletului şi procesul prin care îşi definesc existenţa… sunt pe drumul cel bun!
Sursă foto: arhivă personală.
