Programul educațional Ajungem MARI pentru copii din centre de plasament sărbătorește 3 ani pe 15 iunie de la ora 20:00 la Clubul Țăranului cu concerte, jocuri și dulciuri din copilărie. Sunt invitați oamenii mari și copiii, iar prin participarea lor susțin proiectele Ajungem MARI în care sunt implicați peste 2000 de copii din centre și medii defavorizate.
Evenimentul “Playground for Education – ediția a 3-a” marchează 3 ani de educație prin joc și metode interactive pentru copiii din centre de plasament. Vor cânta Alexandra Ungureanu & Band Live – Acustic, Ulise si Gramofone, Wegotthecity Ulise și Gramofone, Wegotthecity, dar și invitați supriză, iar doritorii pot lua parte pe tot parcursul serii la zeci de jocuri, printre care “ȚOMAPAN”, “Elasticul”, “Baba Oarba”, “1,2,3, la perete stai!”. Tradiția evenimentului este concursul de recitat poezie cu baloane cu heliu. Participanții pot gusta la eveniment și dulciuri ale copilăriei.
Evenimentul este în spiritul jucăuș Ajungem MARI, program ce pune accent pe educața copiilor din centre de plasament și medii defavorizate într-un mod interactiv și plin de joacă, pentru ca cei mici să învețe cu bucurie și să nu renunțe la școală.
Programul educațional Ajungem MARI a pornit cu fonduri 0 și câțiva voluntari pe 8 iunie 2014, apoi s-a extins rapid în țară, iar 3 ani mai târziu 1300 de voluntari oferă săptămânal bucurie pentru peste 2000 de copii din București și 26 de județe. Pentru rezultatele obținute de voluntari, proiectul “Dă-ți pasiunea mai departe” a fost desemnat “Proiectul în educație” la Gala Naționala a Voluntarilor 2015.
Pe lângă activitățile săptămânale de pregătire școlară și ateliere creative cu voluntari, Ajungem MARI organizează pentru copiii și tinerii din centre de plasament și medii defavorizate excursii, tabere și vizite la diverse locuri de muncă, consiliere vocațională și terapie logopedică și îi susține la cursuri vocaționale sau de calificare în funcție de talentele, pasiunile și abilitățile lor. Programul pune accent pe dezvoltarea abilităților copiilor și tinerilor și pe creșterea încrederii în forțele proprii, iar voluntarii îi încurajează și îndrumă permanent ca ei să Ajungă MARI.
Fondurile colectate pe 15 iunie vor fi folosite pentru materiale educaționale necesare voluntarilor pentru a face orele cu copiii atractive și pentru excursii pentru copii. Donația sugerată este de 25 de lei. Evenimentul va începe la ora 19:00, iar detaliile și o parte din suprize pot fi urmărite online.
La eveniment doritorii pot afla mai multe despre ce înseamnă să fii voluntar Ajungem MARI și să dedice 3 ore pe săptămână pentru cursuri și ateliere creative, ieșiri și excursii. Ei se pot inscrie online ca voluntari pentru modulul de toamnă al proiectului, care se desfășoară timp de 6 luni, 3 ore pe săptămână. Detalii pe site-ul www.ajungemmari.ro.
______________________
Programul educațional Ajungem Mari – Asociația Lindenfeld
Asociația Lindenfeld este o organizatie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societății.
Principalul program este Ajungem Mari, ce susține educația copiilor din centre de plasament și medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat și orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative și activități socio-recreative, programul își propune să reduca trauma instituționalizării, a abandonului și separării de familie, să le dea copiilor încredere în ei și să le formeze abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenți. Detalii pe www.ajungemmari.ro.
Persoana de contact:
Iarina Stefanescu
Director program Ajungem Mari
0753 19 22 63