Agenții lui Pierce Brosnan și Jude Law, invitați la conferința Managing Talents

0
54

Agenți care au gestionat carierele unor celebrități și directori de casting renumiți vor fi prezenți pe 22 octombrie la București, la conferința Managing Talents, în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Managing Talents va aborda cele trei meserii care pun în valoare actorul – managerul, agentul și directorul de casting -, precum și subiectul reprezentării regizorilor de cinema.

Invitații conferinței sunt Ilene Feldman (talent manager, LBI Entertainment, SUA), Avy Kaufman (director de casting, SUA), Richard Cook (Lisa Richard Agency, Irlanda), Georg Georgi (Das Imperium, Germania).

Ilene Feldman (LBI Entertainment) este unul dintre cei mai cunoscuți și influenți agenți din Statele Unite, cu nume ca Ryan Gosling, Colin Farrell, Terrence Malick, Yorgos Lanthimos, Jude Law, Lily Collins, Dave Matthews sau Amat Escalante în portofoliu. În trecut, i-a reprezentat pe Angelina Jolie, Brian Cox sau Chris Isaak, iar la începutul carierei, în anii 80, a semnat contracte cu actori necunoscuţi la acea vreme, cum ar fi Nicholas Cage sau Johnny Depp. A avut propria agenție timp de 19 ani.

Director de casting cu 30 de ani de experiență, Avy Kaufman a colaborat cu regizori celebri precum Ang Lee, Robert Redford, Steven Spielberg, Ridley Scott, Wong Kar-wai, Lars von Trier și a semnat castingul pentru mai mult de 150 de producții, printre care Life of Pi (2012), Lincoln (2012), Shame (2011), American Gangster (2007), Brokeback Mountain (2005) sau The Sixth Sense (1999). În 2005, a primit trofeul Hollywood Casting Director of the Year la Hollywood Film Festival, iar în 2008 a câștigat Premiul Emmy pentru pilotul serialului Damages.

Richard Cook este unul dintre fondatorii agenției irlandeze The Lisa Richards Agency, creată în 1989 ca agenție de reprezentare în teatru și devenită între timp una dintre cele mai importante din Europa. În 27 de ani, agenția s-a extins și la Londra și reprezintă actori, comedianți, scenariști, regizori, designeri, compozitori, prezentatori. În portofoliu, alături de actori precum Cillian Murphy, Aidan Turner și Pierce Brosnan, se află și Vlad Ivanov. Richard Cook este și directorul artistic al Subtitle Film Fest, precum și fondatorul Cat Laughs Comedy Festival în Kilkenny, Irlanda, unul dintre cele mai importante festivaluri de comedie.

 

Georg Georgi vine din Berlin și este fondatorul Das Imperium, o agenție care reprezintă numeroși actori europeni, printre și Cosmina Stratan, premiată la Cannes pentru rolul din După dealuri, de Cristian Mungiu. Este, totodată, unul dintre fondatorii Tryangle Inspiration Pictures GmbH, o casă de producție de conținut transmedia & branded entertainment pentru filme și seriale.

Managing Talents se adresează actorilor, regizorilor, directorilor de casting, distribuitorilor, producătorilor, studenților de la facultățile de profil, jurnaliștilor, cinefililor. Conferința își propune să contribuie la formarea unei generații de specialiști capabili să se adapteze cu ușurință la ritmul de lucru și practicile internaționale, să-i informeze pe tinerii actori și regizori despre ce înseamnă talent management, să le ofere contextul unor întâlniri și potențiale colaborăricu reprezentanții străini.

Intrarea la eveniment se va face pe baza unui bilet de 50 de lei. Biletele vor fi puse în vânzare pesite-ul www.eventbook.ro și la casa de bilete a Cinema Elvire Popesco începând cu data de 8 septembrie.

Vor beneficia de acces gratuit, în limita locurilor disponibile, studenții facultăților de profil, actorii, regizorii și directorii de casting care se înscriu până la data de 14 octombrie, completând formularul de înscriere de pe filmedefestival.ro/2016/managing-talents/.

Conferința Managing Talents este prezentată de BRD Groupe Société Générale.

 

***

Unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale toamnei, Les Films de Cannes à Bucarest revine între 14 și 23 octombrie 2016, cu o ediție extinsă și cu cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, festivalul se va întinde pe durata a 10 zile, iar ediții speciale vor avea loc la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Ediția a șaptea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti. Este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurset Compositeurs Dramatiques, Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti – ARCUB, în cadrul Programului cultural „București – Orașul in-vizibil” 2016, Institutul Cultural Român și Goethe Institut.

Les Films de Cannes à Cluj-Napoca (14-16 octombrie) este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca și susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Ediția de Timișoara (21-22 octombrie) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.

Ediția din Iași este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Asociației Studenților Jurnaliști din Iași.

Evenimentul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film, ViTo FILM, InterCom Film, microFILM, RoImage.

Festivalul este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

Susținut de: BRD Groupe Société Générale

Mașina oficială a festivalului este BMW.

Cu sprijinul: Groupama Asigurări, Silva

Parteneri: Hotel Mercure, S.E.R.V.E, UPS

 

***

Detalii: www.filmedefestival.ro.

Ne puteți urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest.

Pentru informații suplimentare, ne puteţi scrie pe contact@filmedefestival.ro.