adylkuzz-un-nou-atac-cibernetic-de-mare-amploare

Adylkuzz – un nou atac cibernetic de mare amploare

Un nou atac cibernetic afectează sute de mii de calculatoare în acest moment. Cercetătorii de la compania de securitate informatică Proofpoint au descoperit un nou atac legat de WannaCry, numit Adylkuzz.

Potrivit experţilor de la agenţia France Presse, atacul cibernetic este mult mai amplu decât cel de la sfârșitul săptămânii trecute. Noul virus apărut utilizează instrumente de piraterie divulgate de Agenţia Naţională de Securitate din Statele Unite. Acesta are drept scop crearea şi recuperarea unei monede virtuale fără ştirea utilizatorilor.

„Acesta utilizează într-un mod mai discret şi în scopuri diferite instrumentele de piratare recent dezvăluite de către NSA (Agenţia de Securitate Naţională din Statele Unite) şi vulnerabilitatea de acum corectată a Microsoft”, a declarat cercetătorul Nicolas Godier, expert în securitate cibernetică la Proofpoint.

Acest tip de program, cunoscut sub numele de malware, este introdus în calculatoare ce au vulnerabilităţi în Windows. Malware-ul creează, în mod invizibil, unităţi ale unei monede nedetectabile, numită Monero, comparabilă cu Bitcoin. Datele care permit utilizarea acestor câştiguri sunt extrase şi trimise la adrese criptate.

Atacul cibernetic pare a fi fost lansat încă din 2 mai sau chiar 24 aprilie și este în plină desfășurare.

Până în prezent, computerele afectate au plătit echivalentul a câtorva mii de dolari fără ştirea utilizatorilor lor.  Robert Holmes a afirmat că au mai existat atacuri de acest tip, cu software care creează monedă criptografică, dar niciodată de această amploare.

Lentoarea în procesul de funcţionare a computerului este unul dintre „simptomele” vizibile ale acestui nou atac.

Atacul cibernetic este monitorizat de SRI

Cu ajutorul centrului său de luptă împotriva ameninţărilor cibernetice, SRI a început de luni să lupte împotriva unui nou atac cibernetic consistent.

Specialiştii SRI au atenţionat instituţiile statului să evite pachetele informatice care provin din ţări care ar putea fi ostile României. Însă, nu s-a precizat care ar fi acele ţări.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here