„Whoever said money doesn’t buy happiness, didn’t know where to shop!”

Zâmbesc mereu când cineva îmi pune această întrebare. Și este una destul de bună, trebuie să recunosc. Asemenea Gânditorului de la Hamangia, rătăcesc printre gânduri și îmi fug răspunsurile așa cum fugea Road Runner de Coyote. Ceea ce mă intrigă totuși este cât de repede se hazardează unii să răspundă. Poate pentru că vine ca un reflex. Romanticii incurabili, visătorii ce admiră cerul înstelat, ei vor spune „Nu, banii nu au cum să aducă fericirea”. Din colțul celălalt, țanțoș, omul pragmatic, care poate că are și el o fărâmă de romantism, stă ferm pe poziții și spune „Nu te vei putea hrăni cu fericire”. Ei, de aici o întreagă dezbatere, vă puteți imagina.

Să spunem că da, banii ne aduc fericirea. Ce presupune asta? Următorul lucru: că tot ce îți vei dori este să țintești tot mai sus, fără să mai conteze cei din jur. Ajungi să te pierzi prea ușor și fără să îți dai seama, ca să poți să mai reacționezi atunci când încă mai poți face ceva pentru a te salva.

O vorbă românească spune așa: „banii sunt ochiul dracului” ceea ce mă duce cu gândul la cât de amăgitori și înșelători pot fi banii și ce se ascunde de fapt în spatele acestei hârtii. Majoritatea oamenilor nu realizează cât de primejdioasă poate fi dorința de înavuțire și cât de departe putem merge pentru a ne atinge scopul. Dacă Avarul lui Molière părea a fi un om meschin, lipsit de scrupule, închipuiți-vă ce limite, ce legi morale poate încălca omul din ziua de azi pentru a ajunge să spună că este mulțumit cu ceea ce are. Și să presupunem prin absurd că toate astea sunt OK, că ștergem cu buretele transformarea într-o mașină de făcut bani a omului.

Credeți că va ajunge vreodată să spună că este suficient? O întrebare mai bună ar fi… Când este suficient? Răspunsul? Niciodată. Ați auzit pe cineva spunând că nu mai are nevoie de bani? Pentru că eu nu. Văd goana aceasta după bani ca un maraton în care chiar dacă câștigi, nu știu dacă o să mai ai puterea să te bucuri la sfârșit. Și să spunem totuși că da, întrebarea ar fi… cu cine?

love-more-important-than-money

Acum să spunem că nu, banii nu aduc fericirea. E ca atunci când o persoană care nu este mulțumită de felul în care arată spune: „Înfățișarea nu contează, ceea ce avem în suflet este mai important”. Couldn’t agree more. Asta dacă am trăi într-o lume perfectă și, să fim serioși, nu este cazul. Merg pe principiul că există două tipuri de fericire: cea sentimentală și cea materială. Cele două sunt în strânsă legătură pentru că nu poți fi fericit alături de persoana iubită, dacă ai o problemă de sănătate pe care nu o poți trata din cauza banilor. De asemenea, dacă banii curg șiroaie și nu ai pe nimeni cu care să îi împarți și cu care să te bucuri, știți vorba aia… „Houston, we have a problem”.

Da, banii te înconjoară de lucruri materiale, te pot face să simți ceva asemănător fericirii, însă când trebuie să vorbești cu cineva, când simți că ai nevoie de un sfat, crezi că hainele o să îți vorbească? De asta mă îndoiesc. Când nu ai bani, totul este cu susul în jos: „Black is white, yin is yang, hot is cold, DeVito is tall, John is Kate” and so on. Ce-i drept, orice om are o perioadă, care nu poate fi determinată, în care încearcă să se mintă pe sine, spunându-și că banii sunt doar ceva material și că are nevoie doar de strictul necesar. Asta până când așteptările omului cresc, odată cu timpul, și vede că este strâmtorat. Ce se întâmplă atunci? Se schimbă.

Nevoia de bani este ca un drog. Odată ce ai prins gustul, nu te mai poți opri. Și din moment ce nu te mai poți controla, începi să faci și lucuri de care nu vei fi tocmai mândru. Sir Walter Sccott spunea așa „Oh, what a tangled web we weave when first we practice to deceive”.

În cele din urmă, nu există un răspuns corect sau incorect la această întrebare. Totul depinde de noi, de cum privim viața. Fericirea are un înțeles diferit pentru fiecare. Trebuie doar să găsim echilibrul de care avem nevoie.

Sursă foto: tumblr.com