Nu știu cum s-au aliniat planetele, nu-mi dau seama cam care a fost planul universului atunci când a făcut în așa fel încât să o întâlnesc pe Adriana. Zici că a fost o scenă scrisă pentru un film. Se făcea că era o seară ploiasă și întâmplător eram la același eveniment. Era o vizionare a filmului „Lumea e a mea” și, până să înceapă filmul, nu ne-am ciocnit. Nu știu cum ne-am învârtit, dar am ajuns să stăm una lângă alta. Atât ne-a trebuit. Nu a durat mult și am început să tot povestim, fără să ne dăm seama cât de repede a trecut timpul. Nu știu voi, dar eu una nu am avut norocul să întâlnesc multe persoane care să îmi transmită vibe-ul pe care mi l-a transmis Adriana. E chiar un cerc restrâns.
Mi s-a părut o tipă super deschisă și focusată pe munca ei. Nu mi-a fost greu să recunosc o persoană care dă totul în ceea ce face, pentru că așa sunt și eu. Poate că și din acest motiv am comunicat atât de bine. Pentru mine, Adriana e un paradox, unul frumos, pentru că e o fire delicată, calmă, dar atunci când am jucat cu ea Mortal Kombat și Counter, s-a văzut spiritul ei luptător și determinarea pe care o are. Acum mi-am dat seama ce voia universul să spună: „Hai, voi două, ia începeți să vorbiți. Aveți multe în comun!”.
N-aș face asta dacă nu aș simți-o cu adevărat. Am stat de vorbă cu Adriana, care mi-a povestit multe lucruri interesante. Aruncați un ochi peste interviu.
1. De ce zici că e important ca oamenii să își transforme pasiunea în job?
Sunt om și asta înseamnă că, dacă ceva nu îmi place, instinctiv nu îl fac, îl evit sau îl fac mecanic. Am avut, de-a lungul timpului, joburi care mă „obligau” să fac lucruri și pe care le făceam fără nicio tragere de inimă. Deci știu ce înseamnă să mergi la muncă fără drag și să muncești fără să îți placă ce faci. În schimb, dacă ai grijă ca la baza jobului tău să stea o pasiune, ești în stare să muți munții din loc și să faci lucruri care să te ajute să crești, atât ca om, cât și pe parte profesională și să câștigi mai bine. Pasiunile transformate în joburi (vezi ce am scris și pe site) te ajută să progresezi și să te bucuri de viață în timp ce faci asta.
2. Vorbești despre progres și știu că „alergi” și muncești mult. Care e scopul? Ce te motivează?
La început, a fost vorba o dezamăgire pe plan personal, care m-a făcut să mă refugiez în muncă și să îmi doresc să fac suficient de multe lucruri încât să nu am timp să mă gândesc la lucrurile care țin de personal.
Timpul și oamenii m-au făcut să trec peste asta și a apărut apoi ideea de „a face carieră”, de a deveni mare om în domeniul/domeniile care mă pasionează (comunicare, publicitate și marketing). Apoi mi-am dat seama că nu vreau neapărat asta și că nu asta trebuie să urmăresc. Dacă mă țin de treabă și încerc să învăț constant, asta se va întâmpla fără să mă gândesc la ea. Așa că am ajus la concluzia că pur și simplu îmi place ce fac și că scopul e ca eu să mă bucur de această „călătorie”, să nu uit să-mi trăiesc viața. Fiecare proiect la care lucrez deja mi-a oferit, pe lângă cunoștințe, experiențe frumoase și oameni de calitate, cu care am legat prietenii.
3. Care este pasiunea ta și cum ai transformat-o în job?
Sunt pasionată de scris și preocupată de felul în care comunică oamenii (ceva mai târziu am devenit interesată de felul în care comunică brandurile și de cum percep oamenii comunicarea din partea lor, dar și de strategii de vânzare pe online). Dar dacă doar asta ar fi fost pasiunea mea, probabil că nu aș fi reușit să o transform în job, pentru că în prezent, joburi și oferte de colaborare au oamenii care știu să facă de toate (aproximativ).
Nu știu să fac de toate, motiv pentru care, la început, mi-am făcut blog. Acolo am început să scriu. Nici asta nu a fost suficient, pentru că bloguri sunt multe și nu are nimeni timp să te găsească fix pe tine, în marea de bloguri de pe internet. Așa că am început să vreau mai mult și să fac mai multe. Pe lângă scrisul pe blog, am început să merg la evenimente și conferințe care mi-au oferit posibilitatea să cunosc oameni, am încercat să-mi folosesc contul de Facebook ca pe un CV prietenos, unde să ofer informații despre mine, care i-ar putea ajuta pe cei cu care aș putea colabora și am mai încercat să descopăr ce alte lucruri mai pot învăța și face, care să mă ajute la obținerea unui job.
Când am ajuns la concluzia că pe lângă scris sunt puțin obsedată de Facebook, mi-am dat seama că jobul/joburile mele trebuie să aibă legătură cu asta, altfel voi fi dată afară de la fiecare job pe care îl am, pentru că petrec prea mult timp pe Facebook (râde).
Până să ajung în punctul în care să mi se propună joburi și colaborări, nu am așteptat să îmi pice din cer, ci am aplicat la orice job găseam pe site-urile de profil și aveau legătură cu scrisul sau cu social media.
4. Cât de mult te-a ajutat blogul în toate astea?
Cel mai mult! E baza a tot ce fac, chiar dacă ce scriu acolo nu are mare legătură cu ceea ce muncesc. E mai mult personal, dar e ideal dacă vrei să te cunoască lumea și să știe din ce aluat ești făcut. Toate părerile mele ajung pe blog și mi le asum pe toate.
Sub umbrela blogului am ajuns la evenimentele despre care vorbeam mai sus, el m-a ajutat să cunosc oameni și tot el a fost cel care m-a propulsat în atenția multora. Blogul e un fel de CV și el. Face parte din imaginea mea și îi ajută pe oameni să mă cunoască mai bine decât ar face-o dacă s-ar uita doar de pe Facebook.
Pe mine, sufletește, mă ajută că pot să scriu. Sunt momente în care să scriu acolo mă relaxează și mă ajută să scot din mine o anumită încărcătură emoțională. În plus, am momente în care simt că o idee trebuie neapărat să ajungă la oameni și o scriu acolo în speranța că va ajunge la cât mai mulți.
5. Anul ăsta, blogul tău a fost inclus în top 50 cele mai relevante bloguri românești. Ce înseamnă să ai succes ca blogger?
Grea întrebare! Să zicem că există două categorii de bloggeri: cei pe care îi știu alți bloggeri și agențiile care colaborează cu bloggeri și care intermediază relația cu brandurile și cei pe care cele două categorii de mai sus nu îi cunosc. Cititori au și unii și alții, în cantități diferite, dar nu vorbim despre cifre/trafic acum, pentru că succesul nu mai ține de mult doar de cifre/trafic.
Să ai succes ca blogger înseamnă să fii în prima categorie dintre cele menționate mai sus. Degeaba scrii bine și te citesc oamenii, dar nu se întâmplă și ce am zis mai sus. Până la urmă, succesul e definit de popularitatea pe care o ai în online și de lucrurile pe care ajungi să le faci cu blogul sau prin intermediul lui.
Să ai succes ca blogger mai înseamnă și să fii pasionat de asta. Să îți aduni o comunitate în jurul tău, să devii un mic lider de opinie (o persoană cu păreri care sunt dezbătute de cei din jurul său) și să muncești apoi pentru a oferi ceva comunității tale (povești, idei, fotografii, sau ce-ți mai place ție să creezi; lucruri care să îi bucure sau care să le trezească diverse emoții; lucruri care să-i scoată din monotonie și să le ia gândul de la cotidian)
6. Dacă tot vorbim de blog, cam cât de mare ajunge să fie rivalitatea între bloggeri?
Habar nu am! Eu sunt genul de om care își vede de treaba lui și care se uită în „curtea vecinului” doar pentru a căuta inspirație. Ce face fiecare, nu mă privește, iar existența unei rivalități între bloggeri mi se pare puerilă. E loc sub soare pentru toată lumea și nu ar trebui să ne intereseze și afecteze ce fac alții, pentru că asta ne consumă din timpul pe care îl putem dedica propriei dezvoltări. Știu că sunt rivalități și tabere în blogosferă, dar eu reușesc cu succes să mă strecor printre ele ca gâsca prin apă. Am bloggeri pe care îi evit, dar îi evit pentru că m-au dezamăgit ca oameni și nu are nicio legătură cu ce fac ei pe blog. Pe unii îi citesc chiar.
7. Avem suficienți bloggeri sau e loc de mai mulți?
E loc! Niciodată nu strică să descoperi oameni frumoși, care fac lucruri extraordinare. Dacă ar fi după mine, toată lumea ar avea blog, pentru că așa mi-ar fi mai ușor să cunosc oameni și să descopăr mai multe moduri de gândire. M-ar ajuta să mă inspir.
8. Ce mesaj ai pentru cei care vor să facă din pasiunea lor un job?
Dacă și-au descoperit deja pasiunea, le spun că 50% din ce trebuie să facă au făcut deja. Restul de 50% presupune să se țină de pasiunea aia și să o facă până ajung la nivelul în care oamenii nu îl/o mai pot ignora. Să nu se oprească niciodată din a învăța și să nu zică „nu” din prima, iar dacă totuși o fac, să aibă grijă să lase mereu loc de „Bună ziua!”.
Să muncească mult (enorm, aș zice)! Să își stabilească clar ce vor și să fie pregătiți să facă sacrificii, dar să le facă de abia după ce sunt siguri că e ceea ce își doresc. Pasiunile transformate în joburi sunt destul de riscante. Te pot acapara și îți pot da senzația de suficiență, dar vin momente în viață în care îți dai seama că mai ai nevoie și de oameni și lucruri în care nu ai mai apucat să investești pentru că nu ai avut timp.
Sursă foto: arhivă personală
