Mă aflam într-o zi de vară în ipostaza de a nu ști dacă să-l aleg pe Dostoievski sau pe Homer, proaspăt recuperat după o porție zdravănă de LSD, când sinapsele încep să se lege într-o amețeală dureroasă a unei realități de căcat. Realitatea e de căcat, că altfel n-aș fi luat LSD.
Dar nu asta-i important, important e că tocmai ajunsesem acasă după un trip de vreo doișpe ore și nu prea aveam chef și nici nu eram pregătit să dau ochii cu vreo entitate de „factură divină”, care să-mi prezică o viață ratată, chit că entitatea respectivă ar fi fost mama sau tata. Așa că am încercat să mă camuflez în propriul cocon, înconjurându-mă de toți giganții literaturii, dar nu știu cum se face că am ajuns tot la „Copilul meu problemă” al lui Albert Hofmann.
După vreo 30 de minute de lectură inutilă, mi-am dat seama că n-ar fi rău să încerc să dorm, întrucât corpul meu o cerea insistent și cum motto-ul meu în viață este „cere și ți se va da”, cine sunt eu să nu ofer? Așa că m-am întins pe podea, îmbrăcat cu aceleași haine pe care le tot purtam de vreo săptămână și-am încercat să levitez într-un pact bilateral cu Morfeu. Doar că printre clauze s-a strecurat și mama care mi-a distrus toată vraja somnului, începând să urle ca un purcel la tăiere, în încercarea ei eșuată de a afla pe unde am umblat.
M-am ridicat în picioare și m-am dus în hol, având de gând să plec din nou, doar, doar o să termine de țipat. După cum era de așteptat, a venit după mine și, cu aceeași determinare și plămâni de om mult prea sănătos, și-a continuat jihadul împotriva mea și în numele domnului Iisus Hristos.
În hol am o oglindă. Rămân ceva timp blocat, uitându-mă când la mine când la mama. Mă uit la ea, mă uit la mine, îmi dau seama că nu-i o idee prea bună să plec din nou și c-ar cam fi cazul să fac o baie.
În final cedează și se duce să-și facă treaba bolborosind ceva despre un plic pe care trebuia să-l expedieze cu două zile înainte. Nu bag de seamă și mă bag îmbrăcat în duș, iar după ce termin intru în bucătărie unde o găsesc stând la masă, după care îmi spune:
Vezi că aveam nevoie de un timbru ca să-l expediez și am luat unul din portofelul tău, oricum aveai o grămadă.
Se uită la mine, mă uit la ea. Mă uit la plic, la timbru, din nou la ea și-mi dau seama că pentru prima dată mă bucur de faptul c-o să am grijă de maică-mea și niciodată n-am fost mai fericit că mâine e liberă și că tata nu-i acasă. Și dintr-o dată îmi aduc aminte cum a fost la mine prima dată, dar nu sunt prea sigur c-o să-mi facă plăcere s-o experimenteze alții.
Cred c-a trecut mai bine de jumătate de oră, începe să se agite.
Surse fotografii:talkingdrugs.org, psychedelic-library.org
