Teatrul LUNI de la Green Hours găzduiește spectacolul ”Voi n-ați văzut nimic!” în datele de 14 și respectiv 28 septembrie cu începere de la ora 19:30. Cele două reprezentații sunt primele din TURNEUL URBAN – BUCUREȘTI 2015, proiect finanțat de ARCUB prin programul Ești București, urmând ca în luna octombrie, spectacolul să se mai joace o dată în spațiul public și în trei universități importante din București. Toate reprezentațiile se desfășoară cu acces gratuit și vor fi urmate de dezbateri cu publicul.

Spectacolul semnat de Alexandru Fifea, David Schwartz și Cătălin Rulea pleacă de la cazul real al unei crime. Pe 4 martie 2014, Daniel-Gabriel Dumitrache, în vârstă de 26 de ani, care lucra ca parcagiu în Centrul Vechi, a fost ucis în bătaie în interiorul secției 10 de poliție din București. Această crimă face parte dintr-o serie foarte lungă de abuzuri comise de forțele de ordine, în special împotriva persoanelor celor mai lipsite de apărare – săraci, parcagii, oameni fără adăpost, lucrătoare sexuale, persoane de etnie romă.

Violența este principalul mecanism de control, prin care poliția apără conservarea actualelor structuri de clasă și raporturi de putere. Violența polițiștilor este rezultatul direct al violenței și rasismului din societate, unde discursul anti-romi se intersectează cu discursul împotriva „săracilor”, „șmecherilor”, „cerșetorilor”.

Pe parcursul anului 2014, Alexandru Fifea a cercetat contextul și circumstanțele care au condus la uciderea lui Daniel Dumitrache. Spectacolul Voi n-ați văzut nimic! își propune analizarea și deconstrucția mecanismelor sociale și a discursului public din spatele acestei crime. Spectacolul a avut premiera în martie 2014, la Salonul de Proiecte (Anexa M.N.A.C.) în cadrul expoziției Eroismul răsare într-un depozit de mărfuri.

Proiectul Voi n-ați văzut nimic! Turneu urban 2015 își propune realizarea în septembrie-octombrie 2015 a șase reprezentații ale spectacolului Voi n-ați văzut nimic!. Spectacolele se vor desfășura în spații diferite din București, cu public specific: două reprezentații la Teatrul LUNI de la Green Hours; trei reprezentații adresate studenților din trei universități și o reprezentație în spațiul public – într-o parcare din centrul orașului.

Parteneri proiect: Asociația Carusel, Teatrul LUNI de la Green Hours, Școala Națională de Științe Politice și Administrative București, Universitatea București, Universitatea Națională de Arte București.

Proiect finanțat de ARCUB – Artă și Cultură București, prin programul Ești București și cofinanțat de Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here