Una dintre opțiunile de abonamente mult așteptate de către utilizatorii din România – abonamentul Spotify Premium Family, a fost introdusă și în țara noastră, fără vreun anunț prealabil.
Respectivul abonament a fost disponibil de mai mult timp utilizatorilor din alte țări. La momentul actual, acesta poate fi găsit în secțiunea de abonamente pe site-ul Spotify.
Mici inconveniențe aduse de regulile abonamentului.
Acest pachet vine cu o ofertă avantajoasă – abonamentele Premium obișnuite costă 5 euro pe lună, pe când pachetul Family ar costa doar 8 euro pe lună. Un asemenea abonament ar permite o acomodare a unui număr maxim de 6 persoane. Cereri pentru abonamentul Spotify Premium Family au existat încă de la apariția serviciului de streaming în România, însă accesul a fost amânat de mai multe ori. Cu toate acestea, o inconveniență ar fi faptul că cele 6 persoane care beneficiază de această versiune de abonament ar trebui să locuiască la aceeași adresă. În acest caz, fiecare membru al familiei va beneficia de un cont premium, însă la activare, platforma de streaming cere o introducere a adresei de reședință – condiție necesară pentru a beneficia de accesul la respectiva opțiune.
De asemenea, pe site-ul oficial al Spotify este menționat și faptul că vor exista verificări ocazionale pentru a confirma adresa reședinței. Măsurile respective pot apărea mai stricte și mai puțin flexibile decât cele ale concurenței, însă sunt compensate în mare parte de preț. Totuși, datorită calității serviciilor oferite și a bazei mari de utilizatori actuali, problema adresei va fi cel mai probabil trecută cu vederea.
Până la momentul actual, Spotify era singura platformă de streaming audio care nu oferea posibilitatea unui abonament complet pentru familie. Alte platforme de streaming audio, precum Apple Music sau Youtube Music au la rândul lor abonamente pentru familie. Un abonament Apple Music, varianta Family ar costa aproximativ 14 euro pe lună, iar un abonament Youtube Music, varianta Family, aproximativ 17 euro pe lună.