Pe 3 noiembrie 2013 sărbătorim 2 ani de la înfiinţarea acestui grup. Nu vreau să spun companie, pentru că ar fi mult prea vag şi incomplet. ABC FITNESS nu este doar o companie, este un grup unit, format din oameni care împărtăşesc aceeaşi pasiune. Bucureşti, Constanţa, Sibiu, Timişoara, Galaţi, Iaşi şi alte oraşe! Da, ne gasiţi peste tot. Indiferent de unde sunt oamenii care fac parte din ABC FITNESS, încercăm să aducem pasiunea pentru sport şi wellness la un alt nivel.
Ediţia a 2 -a a convenţiei ABC FITNESS presupune activităţi din toată gama de servicii oferite de noi, realizate pentru a sărbători aceşti 2 ani plini de succese şi împliniri pe toate planurile. Ne uităm în urmă şi realizăm că, doar în 2 ani, sunt oameni care s-au alăturat acestei mari familii şi au dezvoltat cariere extrem de frumoase şi entuziasmante. Sunt oameni care au făcut schimbări majore în viaţă şi au reuşit să ajungă acolo unde şi-au propus. Până la urmă, asta este promisiunea pe care noi o facem: dezvoltarea pasiunii va schimba vieţi! Iar dacă în doi ani s-au petrecut atâtea lucruri bune iar cei din jurul nostru revin cu zâmbetul pe buze de fiecare dată, atunci nu putem decât să ne ambiţionăm şi să încercăm să facem lucruri şi mai mari.
Aşadar, la această convenţie vor putea lua parte foşti, actuali şi viitori cursanţi! Vom avea activităţi diverse, precum: aero-combat, fitball, zumba, kangoo jumps şi altele! Cei mai buni instructori ABC FITNESS, din toată ţara, vor coordona aceste ore. De asemenea, vom avea seminarii de: masaj, nutriţie, comunicare şi marketing în domeniul wellness! Pentru cei mai competitivi, vom avea şi un concurs de tip circuit în sala de fitness, aşa că în mod sigur, orice pasionat de mişcare se va simţi în largul său!
Mai mult decât atât, vom organiza câteva tombole cu premii foarte mari, precum reduceri de 50% la cursurile ABC FITNESS sau echipamente fitness şi îmbrăcăminte sportivă. Aşadar, pentru pasionaţi şi dornici de mişcare, citiţi mai multe despre condiţiile de înscriere aici.
Pentru noi, aceste zile reprezintă momentele în care ne dăm seama cât de departe am ajuns cu activitatea şi pasiunea noastră. Tocmai de aceea, vrem să le împărtăşim cu voi, pentru că cei mai importanţi sunt cei din jurul nostru. Acest domeniu este unul în care comunicarea şi socializarea sunt de bază, pentru că totul se petrece cu şi între oameni, aşadar vă aşteptăm să vorbim mai multe despre ceea ce ar putea însemna dezvoltarea pasiunii voastre!
Text: Vasile Georgiana – fondator ABC FITNESS SCHOOL si formator Aerobic – Fitness