cursurile Clubului de Excelență afiș

În aceste zile au loc sesiunile de testare și evaluare a celor peste 500 de copii și tineri care s-au înscris la selecția în vederea participării la cursurile desfășurate în cadrul ”Clubului de Excelență” al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în anul educațional 2019-2020.

Ca în fiecare an, sute de copii și tineri cu performanțe deosebite în diverse domenii, care obţin premii naţionale şi internaţionale și au rezultate şcolare de excepţie, aplică pentru programul de cursuri gratuite din cadrul Clubului de Excelență.

Cei care s-au înscris în program participă la o serie de testări psihologice, vocaționale şi aptitudinale, care au loc în prezența profesorilor coordonatori ai fiecărui departament şi curs în parte.

Noul an educațional vine cu o serie de cursuri alternative și o abordare interactivă, prezentate într-o formă inedită, sub îndrumarea de specialitate a celor mai buni profesori. Printre acestea se numără: Consiliere vocațională, Educație prin Arte Vizuale, Arta Vorbirii, Limba Engleză, National Geographic Learning, Chimie distractivă, Astronomie, Robotică, Jurnalism pentru copii și Matemix.

Obiectivul principal al acestor cursuri este acela de a contribui la îmbunătățirea și completarea nivelului de cunoaștere și educație.

Vor fi selectați copiii cu cele mai bune rezultate, care se înscriu în standardele de educație impuse de ”Clubul de Excelență”. Aceștia vor avea acces la un nivel de predare și învățare modern și performant. Și cursul de învățare rapida a atras zeci de copii, dornici să își crească performanțele școlare.

Programul se desfășoară de peste 10 ani și reprezintă o perspectivă modernă de educație, formare și dezvoltare a copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani, adaptată vârstei, personalității și procesului de asimilare a informației, într-un cadru non-formal. Pe baza dosarului personal, a interviului şi testărilor psihologice şi aptitudinale, cei mai buni vor fi selectaţi şi vor participa la cursurile organizate în anul educațional 2019-2020, care va începe pe 1 octombrie.

Comentarii

comentarii