Summer-happiness-photo

A fi sau a nu fi? Dacă ar trebui să adaptăm această întrebare secolului în care trăim, am completa-o cu numeroase enigme. A fi sau a nu fi temător, când pericole există până și în noi, a fi sau a nu fi bun într-o societate în care bunătatea și-a devalorizat sensul, a fi sau a nu fi curajos când curajul e ultima scăpare; și am putea adaugă zeci de termeni. Întrebarea pe care toți ne-o adresăm, involuntar poate, incoștient uneori, este, însă: ,,a fi sau a nu fi tu insuți?”.

A fi sau a nu fi tu însuți într-o societate care zi de zi încearcă să-ți dreseze personalitatea, să-ți diminueze esența și să te absoarbă într-o banalitate perpetuă e o engima care deseori se strecoara în minte, făcându-și simțită prezența ori de câte ori situațiile nefavorabile te încearcă.

Dar cine ești tu? Sigur, ai un nume, o adresă, o familie. Ai mers la grădiniță, la școală, la liceu, apoi la facultate. Toate stadiile prin care ai trecut par a fi format finalitatea pe care o reprezinți în momentul de față, dar la fel de bine fiecare dintre ele ți-au spus cine trebuie să fii. Faptul că ești Ion Popescu înseamnă că vii dintr-o familie și trebuie să te porți ca atare, conform unei anumite conduite, predate minuțios de părinți. La grădiniță, educatoarea îți dădea bulină roșie sau neagră, inducându-ți astfel ideea că orice are o recompensa bună sau rea. La școală ai fost învățat că, de cele mai multe ori, respectul se impune, nu se câștigă, iar la liceu ai fost un burete care încerca să absoarbă toată informația posibilă, nu neapărat necesară, pentru a da un ,,examen al maturitatii” ce nu releva, în fapt, esența ta, nici cunoștințele veridice, ci cât de mult și repede poți învăța. Te-ai lăsat definit de cifre care îți spuneau dacă ești bun sau nu, dar care nu precizau că într-un an vor fi de o însemnătate ce tinde spre zero. Ți s-au tăiat aripile: ți s-a spus cine să fii, cum să fii, ce să spui, cum să mergi, când să pleci capul și când să îl ridici, apoi ți-au dau impresia că te lasă liber, să zbori, dar tu erai deja un cumul a tot ce ți s-a spus să fii.

Undeva, însă, pe tot parcursul acestui ciclu al vieții, ai avut o identitate pe care nici numele, nici studiile, nici orașul, nimeni uman nu ți-a dăruit-o; așa ai fost făurit. Tu, în fapt, ești un suflet. Ești faptele bune pe care le faci și cele rele pe care poate doar le gândești; felul în care ochii ți se luminează când vezi ceva ce îți place, vocea de copil pe care o folosești când ești emoționat, speranțele pe care ți le pui în fiecare răsărit vin din esența ta. Felul în care iubești și te dăruiești când retezi vocea rațiunii, acela ești tu și acela ai fost mereu. Copilul care ascundea pâinea la grădiniță, ca să dea impresia că a mâncat-o, adolescentul care încercărilor de superioritate ale adulților le răspundea cu un zâmbet și un ,,mulțumesc” sincer, tânărul care a simțit emoția primului examen, în timp ce mulți defilau cu un aer superior nepăsător. Toate acestea vin din străfundul ființei tale și te-au acompaniat de la primul scâncet. Ai un fond care te face cine ești. Închide puțin ochii și amintește-ți ultima data când tu însuți. Acea senzație de ,,eu” pare că-ți așterne universul cu întregile lui nestemate la picioare. Când simți asta, e imposibil să nu realizezi că tu ești propriul tău destin. Sigur, din când în când mai uiți senzația și furi repede o mască de la taraba societății, apoi te întrebi, speriat : ,,cine sunt?”, ,,cum procedez acum?” ,,să fac ce simt de fapt?”, ,,să fiu sau să nu fiu eu?”.

  ,,A fi tu insuți intr-o lume care caută în mod constant sa te facă altcineva, este cea mai mare realizare.”, spunea Ralph Waldo Emerson. Aș îndrăzni să adaug că e cea mai mare virtute și singura cale spre starea de armonie interioară si fericire. Acea fericirea care te detașează de firesc și-ți înalță spiritul, acea fericire care transformă totul din efemer în memorabil.

În încheiere, las un video care te inspiră să fii tu. Pentru că nimic, absolut nimic nu este mai perfect decât imperfecțiunea sufletului tău.


Sursă fotografie: http://brucerosenstein.com