traficul din București

Traficul din București a fost dintotdeauna o problemă de ordin major. Cu toții cunoaștem frustrarea care ne acaparează atunci când pierdem ore în șir prinși într-un ambuteiaj în frumoasa noastră capitală. Fie că ne grăbim să ajungem la timp la facultate/muncă/întâlniri în oraș, orele de vârf marchează o adevărată provocare în stăpânirea nervilor.

Traficul din București ocupă locul 5 la nivel global 

Cu părere de rău, vă anunțăm că Bucureștiul ocupă locul 5 la nivel GLOBAL din punct de vedere al aglomerației în trafic, imediat după niște orașe cu populație exorbitantă, precum Mexico City, Rio de Janeiro sau Beijing. Gradul de congestie a traficului nostru este de 90% la orele dimineții, în timp ce acesta atinge valoarea maximă odată cu orele de vârf ale serii.

Știați că, în medie, un șofer bucureștean pierde în jur de 218 de ore din viața lui, în trafic? Ei bine, acum ați aflat. Și da, este cu mult peste valoarea admisă și considerată normală.

Oare ce este de făcut pentru a remedia această problemă care pare să se acutizeze cu timpul? Totul are o rezolvare – nu trebuie să picăm acum într-o stare zeflemistă și să ridicăm nonșalanți din umeri. Mai jos urmează să expunem cele 9 remedii menite să fluidizeze traficul buclucaș și terorizant al Bucureștiului. Puneți-vă centurile de siguranță!

1. PRIORITIZAREA TRAFICULUI PUBLIC

Pe scurt, trebuie implementate benzile unice pentru mijloacele de transport în comun. Această măsură nu necesită investiții semnificative, ci, din contră, este o soluție care va permite punctualitatea și eficiența transportului public – nu va mai trebui să stăm să așteptăm mult și bine autobuzul sau tramvaiul care, cine-știe, pe unde e blocat și, cine-știe, când va ajunge în stație.

Aceste benzi unice există în alte metropole de zeci de ani, în timp ce în București au fost întâlnite doar tentative, pe Splai de exemplu. Această implementare se poate face apelând ori la modelul londonez – cu marcaje făcute în asfalt, ori la cel parizian (care pare a fi mai adecvat traficului nostru).

2. INTERZICEREA VIRAJULUI LA STÂNGA PE MARILE BULEVARDE

Această măsură a fost implementată cu succes în New York și, dacă ar viza și traficul din București, va fluidiza simțitor circulația pe arterele principale ale capitalei.

3. VALORIFICAREA TRANSPORTULUI FEROVIAR 

Ideea este de inspirație occidentală, fiind implementată cu succes în capitalele Paris și Londra, de pildă. Transportul feroviar ar putea juca un rol imens în asigurarea mobilității forței de muncă și a accesului la educație pentru cetățenii din zona metropolitană și cea de influență a Bucureștiului. Toți acești oameni, din Ilfov și chiar Giurgiu, vin în București cu mașina. Aproximativ 400 de mașini intră zilnic în București!

Repunerea în funcțiune a tuturor celor patru gări și construirea de noduri intermodale de transport ar putea asigura accesul în București al navetiștilor veniți de până la 100 km depărtare. Ulterior, preluarea lor se va face de către transportul public din Capitală.

4. TAXA DE ACCES ÎN CENTRUL BUCUREȘTIULUI

„Congestion tax”, cum o numesc englezii, funcţionează de ani de zile la Londra, unde şoferii care vor să intre în centrul oraşului trebuie să achite o taxă consistentă (în jur de 10 lire pe zi). Este foarte probabil ca o asemenea măsură să stârnească vâlvă în rândul bucureștenilor, însă privind-o obiectiv, aceasta poate eficientiza enorm traficul din capitală.

5. RIDICAREA MAȘINILOR PARCATE NEREGULAMENTAR

La momentul actual, se pare că nici această măsură nu este prea populară printre posibilele reforme propuse de Municipalitate. Fiind puși să dezbată această idee, edilii capitalei au invocat constant, drept pretext, lipsa locurilor de parcare.

Ca fapt divers, această măsură funcționează în toate marile orașe europene și nu numai. Trebuie să ne gândim că oricâte parcări sub și supraterane am construi, niciodată nu vom avea suficiente locuri de parcare pentru toate mașinile care zilnic se înmatriculează în procente mari la noi în capitală. Mai ales că acum nu se mai percepe nicio taxă cu privire la înmatriculare.

6. APROVIZIONAREA MAGAZINELOR DOAR PE TIMPUL NOPȚII

Nu este necunoscut faptul că Bucureștiul nostru drag este foarte dezvoltat din punct de vedere al rețelelor de hipermarket-uri. Avem multe mall-uri aproape în fiecare cartier. Cea mai vizată zonă unde traficul este haotic din această cauză este centrul orașului.

O măsură prielnică pentru traficul din București privește aprovizionarea cu marfă a super și hipermarket-urilor pe timpul nopții. Astfel, se vor evita aglomerările pe drumuri și chiar a blocajelor ce survin din cauza mașinilor de mare tonaj care staționeză pe arterele de circulație.

7. IMPLEMENTAREA PRINCIPIULUI „PARCAREA NU ESTE GRATUITĂ!”

Înainte de toate, în nicio altă capitală europeană parcarea nu este gratuită! Nu mai spunem că în capitala noastră tensionată fiecare parchează pe unde îl taie capul: pe bordură, pe trotuar, chiar pe prima bandă a marilor bulevarde…

De ce să nu profite de spațiul liber în loc să plătească pentru un loc în cadrul parcărilor subterane construite special din aceste considerente, în special în zona Pieței Universității? Tocmai din această cauză se pare că parcările subterane sunt inutile.

Sursă foto: Shutterstock

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here