Let me paint a picture for you:  e vineri seară, după o lungă săptămână de muncă în care te găsești mai extenuat decât DiCaprio în The Revenant. What do you do? Nu răspundeți. E o întrebare capcană. Te duci la chioșcul din cartier, care mereu e deschis până la ore târzii și are de toate, mai ales popcornul ăla care dă gustul filmului. Știți voi care. Și fără nici cel mai mic regret, îți pui cele mai confortabile pijamale pe care le ai și așa dai play unei nopți albe. Your basic Netflix and chill.

Pentru că odată ce găsești un serial care te-a captivat și nimic nu te mai poate distrage, somnul și oboseala nu mai sunt factori care să mai poată fi luați în considerare. Ei bine, cam asta mi s-a întâmplat când am dat peste acest serial, La casa de papel.

Am încetat să mai caut seriale americane care să merite. Cum așa? Simplu. Pentru că laitmotivul se repetă, misterul care ar trebui să te țină în fața televizorului nu mai este atât de bine construit și se prăbușește ca atunci când joci Tip Tower.

La casa de papel este unul dintre seriale care a găsit formula magică prin care privitorul să nu se plictisească și chiar și la un date, să prefere doar acțiunea filmului, if you catch my drift. Știu, ar urma să vă spun formula, dar nu este una matematică, ci mai degrabă una bazată pe manipularea sentimentelor atunci când îl vizionăm.

Un serial original Netflix care expune într-un mod neagresiv și aș îndrăzni să spun calm, a hostage situation. În ciuda faptului că nu are multe scene de acțiune (explozii, urmăriri periculoase și astfel de artificii care să distragă privitorul) nu trece un minut fără să ai tensiunea crescută.

La casa de papel spune povestea unei încercări cel puțin îndrăznețe, dacă nu sinucigașe al unui grup de oameni care nu mai au nimic de pierdut. Planul lor este să ajungă în Fabrica de bani și să oblige oamenii de acolo să printeze bani pentru ei. Curioși să aflați câți bani voiau să printeze? Aș putea să spun fără număr, dar vă las pe voi să aflați singuri.

De regulă, așa cum ne-a obișnuit Hollywood-ul, ne gândim că într-o situație de acest gen vor exista răniți, victime colaterale, un întreg haos care va degenera în cele din urmă cu internvenția trupelor speciale. Finalul va fi tragic, dar bine meritat pentru răufăcători. All good and we can all move on, right? Ei bine, nimic din toate acestea nu se întâmplă. Planul „Profesorului” interpretat de Alvaro Mortre este poate unul dintre cele mai atipice din această „industrie”.

Dacă majoritatea sechestrelor sunt gălăgioase, iar atacatorii își fac un scop din a-i face pe ceilalți să înțeleagă că nimeni nu glumește și că viața lor este jucată la ruletă după bunul lor plac, acești outlaws operează cu totul diferit. Prima lecție primită de la „Profesor” a fost ca niciun ostatic să nu fie rănit în această operațiune. Ba mai mult, aveau grijă ca ei să primească mâncare și îngrijire medicală dacă aveau nevoie.

Mai surprinși decât mine au fost polițiștii care încercau să înțeleagă situația complicată în care se aflau. Dar în mod special, cea care negocia eliberarea ostaticilor, Raquel Murillo. Șocant este controlul pe care îl deține „El Profesor” chiar și atunci când știți voi… situația scapă de sub control.

Acuratețea cu care anticipează fiecare mișcare și decizie a poliției este pur și simplu mindblowing. Mă simțeam ca la un Teatru de păpuși, cu un puppet master care dirija toată acțiunea. Amuzant este că au existat momente când mi-am spus „Ok, so that’s it. This si how it ends.” Și tocmai atunci, „El Profesor” ținea morțiș să mă contrazică.

„El Profesor” este un personaj misterios, nu știm foarte multe despre el, dar nici el nu vrea să știe prea multe despre ceilalți. Una din regulile „training-ului” ținut era ca nimeni să nu folosească numele lor adevărate. Ei și-au ales propriile nickname-uri. Without any further introduction, îi veți putea urmări pe Tokio, o tânără impulsivă și instabilă emoțional din cauza mamei ei care a dat-o pe mâna poliției.

Apoi o să fiți încântați să îl urmăriți pe Berlin, un „wanna be boss” cu tendințe narcisiste, care trăiește propria dramă: încearcă să mențină secret faptul că este diagnosticat cu o boală gravă pentru ca ceilalți din grup să nu simtă milă pentru el.

Nairobi întruchipează tiparul femeii care nu a avut noroc în viață, a luat câteva decizii greșite, iar acum tot ce vrea este ca acest plan sa funcționeze pentru a-și putea reîncepe viața.

Pe de cealaltă parte, deși un bărbat în toată firea, Rio este un copil rebel care are impresia că poate cuceri lumea. Nu pare ancorat în realitate și de multe ori, nu ia în serios întreaga situație în care e află. Asta poate și pentru că a dezvoltat o simpatie să-i spunem așa pentru Tokio. Ce credeți? Poate dragostea să fie un factor care să aducă fisuri unui plan bine pus la punct?

Motivul pentru care Denver se află în această situație este unul nobil: vrea să îi ofere o viață mai bună tatălui său. Totuși, nu este dispus să recurgă la violență, chiar dacă se află într-o situație delicată.

Va putea acest grup disfuncțional să distragă autoritățile suficient de mult timp pentru ca ei să poată printa banii? Au polițiștii intuiția necesară pentru a-și da seama ce se întâmplă cu adevărat în spatele acestui sechestru? Ei bine, we do not give any spoilers here, așa că go on Netflix you will find all the answers.

Comentarii

comentarii