Înțelepciunea psihopaților- Kevin Dutton

0
1715

Într-o zi ploioasă ne-am întâlnit accidental în librăria Diverta. Eu plină de curiozitate ca întotdeauna, ea așezată suav în raftul de jos cu un titlu seducător: Înțelepciunea psihopaților, umbrea cu lejeritate restul cărților de filosofie care o înconjurau.

Atunci a început totul, aruncând fugitiv o privire peste filele ei pline de tâlc și umor. A fost într-un mod ciudat, dragoste la prima vedere.

După scurtul, dar intensul contact a trecut ceva timp până destinul ne-a adus din nou împreună, ajungând să o primesc drept cadou aniversar(se pare că și cei din jur cred că sunt o tipă dubioasă de vreme ce au selectat tocmai acest titlu).

Înțelepciunea psihopaților mi-a picat cu tronc încă de la primele pagini, realizând involuntar că o citesc parcă pe nerăsuflate. Ajungând să o cunosc mai bine, consumând-o cu poftă până la ultima pagină am reușit să trag câteva concluzii cu precădere atât asupra sinelui, cât și al societății contemporane.

       Oricine poate fi psihopat

Cartea debutează cu mărturisirea autorului legată de primul contact pe care l-a avut cu un psihopat- tatăl său, un om talentat în ceea ce făcea, dar totuși lipsit de dragoste și compasiune.

Continuând cu descrierea prietenului din copilărie și a altor persoane care la prima vedere par mult mai stabile și comune decât noi. Ajungem astfel să realizăm că suntem înconjurați de psihopați, sau poate chiar noi suntem psihopații.

Utilitatea de a fi psihopat

Dincolo de cazurile duse la extrem (detaliate în carte prin descrierile crimelor comise de criminalii în serie) o doză de sânge rece este calitatea forte pentru unele job-uri precum: expert genist, director bancar, broker la bursă sau chiar spion.

Capacitatea de a nu te lasă influențat de sentimente oferă o luciditate și putere decizională care uneori poate salva vieți. Aici intervine termenul de psihopat funcțional ce induce individului o abilitate care în condiții propice poate spori viteza și calitatea luării deciziilor.

Misterele din spatele minții umane

Înțelepciune psihopaților m-a purtat la propriu într-o altă lume, una pe care nu îndrăznisem să o mai accesez de mult timp-subconștientul, sau partea ascunsă a minții umane.

Deși nu sunt specialistă în termeni ce țin de psihologie, prin exemple, experimente științifice și clarificări ample autorul a reușit să transpună pe înțelesul tuturor modul în care ne lăsăm influențați de diverse sentimente.

Cum sunt procesate și interpretate în acțiunile noastre și cel mai important diferența comportamentală dintre psihopați și non psihopați.

Dovedind încă o dată cât de dispus este scriitorul în a demonstra că a fi psihopat într-o oarecare măsură nu este un lucru rău acesta devine subiectul unui experiment în care (cu ajutorul unor substanțe și impulsuri) ajunge să preia comportamentul psihopatic pentru o perioadă scurtă de timp.

Mai mult decât monștri cu sânge rece

Cea mai înfricoșătoare parte în a fi psihopat este că nu pricepi frică la intensitatea unui om normal (deși cine sau ce mai poate fi numit normal în epoca contemporană). Ideea unui om lipsit de sentimente, care este extrem de competitiv și nu simte frică sau teamă, poate stârni uneori invidie, dar în special frică din partea celor din jur.

Obișnuiți cu stilul de viață aparent sedentar și legând prietenii doar din interes psihopații au reușit de-a lungul timpului să își tempereze pornirile violente devenind o verigă esențială a societății în special pentru funcțiile de conducere.

Astfel, cel care în trecut te-ar fi putut ucide într-o parcare lăturalnică sau la colțul unei străzi prost luminate acum poate la fel de bine să îți fie coleg sau chiar superior.

Înfiorător… știu! Însă într-o lume în care uneori nu poți avea încredere nici măcar în tine, cum poți fi sigur că cei din anturajul tău nu ascund o latură întunecată?

Nu ne putem feri de ceea ce suntem cu adevărat

Pentru a vă scapa de o altă prelegere în care argumentez faptul că în fiecare din noi se ascunde un mic psihopat, iar secretul constă în modul cum valorificăm acea parte vă atașez scurta poveste a scorpionului și broaștei țestoase pe care Înțelepciunea psihopaților mi-a oferit-o cu generozitate încă din primul capitol.

Prin această mică pildă vă invit să faceți o vizită eului vostru interior pentru a vă redescoperi felul de a fi.

Având un puternic caracter științifico-psihologic Înțelepciunea psihopaților a fost o surpriză plăcută impresionând prin nonșalanța ,,povestioarelor” cu tâlc și a tentelor umoristice care au făcut dintr-o lucrare monumentală un bestseller delicios și ușor de citit.

O carte ce tratează particularitățile magnetismului psihopaților, deschizând o perspectivă nouă asupra segmentelor societății secolului XX.

PS: În cazul în care după ce lecturați această carte va veți uita dubios la vecinul de bloc, casierul de la Mega care vă zâmbește fals în timp ce scanează produsele, sau chiar șeful vostru FIȚI CALMI!  Va trece în câteva zile. Acesta este efectul unei cărți complexe care zguduie intelectul și stârnește imaginația.