Cred că ați început cu toții să vă gândiți la Revelion, cea mai aşteptată petrecere a anului. Greșesc? Poate da, poate nu, însă mai devreme sau mai târziu, cu toții vom începe să ne facem planuri şi să alegem acel loc special unde vom petrece seara dintre ani, marcând un nou început, alături de cei dragi.

Pentru a ne uşura munca, cei de la Continental Hotels au pregătit pentru noi nu una, nu două, ci șase variante pentru Revelionul 2016, pentru a-i mulţumi chiar și pe cei mai capricioși dintre noi. Ei au pregătit şase petreceri diferite în şase oraşe, astfel încât voi să alegeţi ce experienţă doriţi, fie că preferaţi stilul american, nemţesc, franţuzesc sau românesc. Ce au toate petrecerile în comun: distracţia garantată!

1. Revelion 2016 la Grand Hotel Continental – Masquerade Ball

Cei ce vor alege Masquerade Ball vor avea parte de o seară plină de rafinament în care se pune accentul pe vestimentație și, mai exact, pe măștile sclipitoare. Astfel, aceasta este cea mai bună alegere pentru cei ce vor să atragă toate privirile în noaptea de Revelion. Delicatesele din meniu vor fi în ton cu tema şi decorurile!sidebar_Oradea

2. Revelion 2016 la Continental Forum Oradea – Cabaret

La Continental Forum Oradea, vom avea parte de o seară Moulin Rouge, întregită cu dansuri de Cabaret, ruletă, crupieri, masă de blackjack și, ca seara să fie completă, veți putea admira o expoziție de picturi de la Moulin Rouge. Nici cei mici nu sunt uitați! Aceștia vor avea programe speciale alături de clovni și artiști ce vor întreține atmosfera pe tot parcursul serii. Oradea-RO1

3. Revelion 2016 la Continental Forum Sibiu – Eins, zwei, drei Hermannstadt

Pentru că în Sibiu, influența culturală săsească este foarte pregnantă, în seara dintre ani, la Continental Forum Sibiu, veţi putea gusta preparate din bucătăria tradițională a sașilor. Totodată, programele artistice vor completa o seară perfectă: actori, dansatori, formaţie, DJ şi toate cele trebuincioase pentru a crea atmosfera săsească!Sibiu-RO

4. Revelion 2016 la Continental Forum Arad – VANITY FAIR Oscar Party

Seara de Revelion organizată la Continental Forum Arad are ca temă Vanity Fair Oscar Party, iar meniul deosebit, muzica live, DJ-ul şi nu în ultimul rând decorul, vă vor face să vă simţiţi precum un star de cinema! Pentru o noapte petrecută la înălţime, într-o ţinută sofisticată şi înconjuraţi de eleganţă, aceasta este alegerea ideală!
Arad-EN5. Revelion 2016 la Continental Târgu-Mureş – alături de Păcală

“Odată, demult, trăia într-un sat de pe la noi un moșneag care avea trei fii. Unul dintre ei, stiți care… Păcală, poznaș rău…făcea sucite toate cele.” O descriere ce promite o noapte plină de râsete și voie bună! Isprăvile lui Păcală vă aşteaptă la Târgu-Mureş!

Mures-RO

6Revelion 2016 la Continental Drobeta Turnu Severin – Culorile Muzicii

La Continental Drobeta Turnu Severin, sunteţi aşteptaţi să daţi culoare vieţilor voastre, într-o seară bogată în gusturi şi arome deosebite, lumini, emoţie, dans şi ritm. Veţi avea surpriza unei nopți în care statul pe scaun este interzis! Pentru toţi iubitorii de dans, aceasta este alegerea ideală! 

Drobeta-RO2

V-aţi decis ce destinaţie alegeţi?

Sursă foto: continentalhotels.ro

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here