Interviu cu Gaspar Gyorgy

Trăim în perioada în care „dăm cu seen” la mesaje. În traducere liberă, asta înseamnă că nu ne deranjăm să răspundem oamenilor care ne caută. Pe modelul „Hai că i-oi răspunde eu mai târziu” sau „N-am energia necesară, văd eu ce vrea mai încolo”. Mai mult decât atât, am devenit prea ocupați, secați de energie și am încetat parcă să mai depunem un efort pentru cei din jurul nostru.

Acest tablou „apocaliptic” dacă îmi permiteți, s-a conturat din momentul în care rețelele sociale au început să înlocuiască prezența noastră fizică lângă cei apropiați. Pe modelul social life, social media much like tomayto, tomahto. Cine mai înțelege diferența? Pentru că această teorie avea nevoie de validare, am stat de vorbă cu Gaspar Gyorgy, psiholog  clinician, pentru a avea o imagine mai clară asupra acestor lucruri.

Ceea ce mă uimește este că tocmai în această perioadă răsar tot mai mulți specialiști în comunicare. Acești „guru” ai societății moderne care își „flutură” titlul cu o lejeritate boemă și o superficialitate care ascunde, de fapt, nesiguranță. Specialiști care din titulatura pe care au obținut-o, cu foarte multe eforturi, fără îndoială, se presupune că știu să … *insert dramatic tone here* comunice.

Ceea ce e destul de ironic dacă mă întrebați pe mine. Cum așa? Pentru că marea problemă din clipa în care s-au dezvoltat rețelele sociale este, ce credeți? Comunicarea. Am vrut să înțeleg mai bine acest paradox, iar cea mai potrivită persoană pentru această discuție este psihologul și psihoterapeutul Gaspar Gyorgy.

Frustrant este că noi toți ne dorim să comunicăm mai eficient și clar pentru a nu exista neînțelegeri și neconcordanțe în ceea ce spunem. Totuși, de câte ori nu ați început o discuție mai aprinsă decât o torță pe Facebook și ați spus „Ai grijă la tonul pe care îl folosești”. Care ton? Ne-am redus existența la cel mai jos stadiu, părerea mea, cel în care ne lăsăm conduși de mediul online, iar comunicarea devine fără substanță și basic, pentru că mai nou tastatul ar trebui inclus ca probă Olimpică, transformându-se într-un adevărat challenge.

Nu e ușor să fii sincer cu tine. Nu e ușor să te cunoști te tine însuți. Ai nevoie de timp pentru meditare și autoanaliză. Și cine mai are acest timp? Iar acum trebuie să vă imaginați un deșert texan cu vânt puternic și pustiu pentru a vă răspunde la întrebare. Tocmai din acest motiv am discutat cu Gaspar Gyorgy despre cele mai delicate subiecte legate de societate, mediul online și cum ne transformă viața.

Aflați din interviul de mai jos care au fost răspunsurile date de către Gaspar Gyorgy.

  1. Cât de tare trebuie să ne ferim de rutină în viața de zi cu zi și cum ne afectează aceasta comportamentul?

Eu cred în puterea rutinelor, a structurii și a obișnuinței, atâta vreme cât confortul rezultat de aici nu ajunge să se războiască cu valorile noastre de viață. Pentru stabilitate avem nevoie de predictibilitate, dar pentru a rămâne vii avem nevoie de aventură și de noutate. La fel este în muncă și relațiile profesionale, dar și în cele de cuplu. Spre exemplu, dacă într-un cuplu nu există ritualuri și activități care să se repete, cel mai probabil siguranța psihologică și emoțională a celor doi parteneri va avea de suferit.

Dar, în același cuplu, dacă ea și el (sau ea și ea ori el și el) nu își oferă și libertatea de-a face lucruri noi împreună și separat, ușor-ușor siguranța se transformă în monotonie și apoi într-o tot mai chinuitoare plictiseală.

Noi, oamenii, suntem paradoxuri mobile – iar acest fapt este observabil în tot ceea ce facem și întreprindem. Secretul constă în a ne cultiva flexibilitatea psihologică și cea emoțională, necesare pentru a evita capcanele specifice ambelor extreme (stabilitate și noutate).

2. Care este opinia dumneavoastră legată de rețelele sociale? Ar trebui ca tinerii să își expună temerile și frustrările pe internet?

În zilele noastre, a-i spune cuiva să se țină departe de tehnologie sau internet este ca și cum i-ai spune să nu mai respire pentru că aerul este poluat. Evident că nu ai cum să ții pasul cu evoluția, dacă te încăpățânezi să trăiești în trecut, dar în mod cert și aceasta poate fi o alegere; important este să fim conștienți de alegerea făcută.

În altă ordine de idei, cred că rețelele sociale au o fațetă foarte, foarte utilă. Ne ajută să comunicăm, să ne exprimăm și, uneori, chiar să regăsim persoane dragi cu care am rătăcit legătura, cândva în decursul timpului. Însă, în mod cert nu vorbim și despre conectare – o nevoie umană esențială. Nu cred că pe Facebook sau Instagram oamenii se pot conecta așa cum ar avea psihologic nevoie; aceste rețele sunt, cel mult, o scurtătură, care merită folosită cu înțelepciune.

Pe de altă parte, cred în libertatea de exprimare, iar în ultimii ani rețelele sociale au permis manifestarea acestui drept. Însă, în calitate de cercetător al psihicului uman și al relațiilor interpersonale, nu cred că este înspre folosul nostru să ne expunem oricum, oricând și oricui frustrările/durerile/neplăcerile. Cred că avem nevoie de o etică a cetățeniei digitale și de niște forme de auto-protecție.

Este extrem de tentant, într-un moment de furie sau supărare, să începi să tastezi vrute și nevrute pe peretele tău virtual, dar riscul de a te vulnerabiliza într-un mod nesănătos este foarte mare.

Oamenii, din lipsă de educație, pot interpreta negativ, greșit sau mult prea simplist perspectiva ta și ajungi să te trezești atacat, abuzat sau respins. Sunt un mare susținător al vulnerabilității și îi încurajez pe clienții mei să se lase văzuți – însă, doar în ochii celor care și-au câștigat dreptul de-a le asculta povestea.

3. Sunteți de părere că opiniile din mediul online înseamnă implicare activă în rezolvarea problemelor societății?

Opiniile exprimate în online pot fi și o variantă extrem de confortabilă de-a crede că noi chiar facem ceva, însă adesea este doar o iluzie. Dacă vreau să fac schimbări în lume, nu cred că este suficient și nici măcar inteligent să încep să critic în stânga și-n dreapta și să scuip cu venin în spațiul cibernetic.

Aceasta este varianta cea mai convenabilă, dar pe alocuri și cea mai cinică. Azi, mulți dintre noi au dezvoltat un alter-ego care în mediul virtual este de zeci de ori mai curajos și mai îndrăzneț decât în viața reală. Însă, totul este un simplu joc.

Sunt mai degrabă de părere că online-ul ne ajută pentru a semnala anumite aspecte, dar asta nu ne scutește de nevoia de fapte curajoase în viața reală.

4. Cum credeți că este privit de societate un tânăr care merge la psiholog?

Situația variază, în mod cert, de la zonă la zonă. În orașele mari – așa cum sunt capitala, Clujul, Timișoara, Iașiul, Brașovul – deschiderea tinerilor este tot mai mare. Am auzit nenumărate descrieri în care părinții îmi relatau că adolescenții din familie au cerut să fie aduși la psiholog.

Dacă ne uităm la următoarea etapă, aceea de adult tânăr sau proaspăt părinte, observăm că interesul oamenilor este și mai mare. Iar aici accesul la educație și informație își spune cuvântul. Tinerii citiți și cultivați ai zilelor noastre aleg adesea curajul și schimbarea, în defavoarea fricii și a letargiei – ceea ce este minunat. Societatea noastră poate fi salvată, în acest moment, doar prin curaj, compasiune și conectare.

Astfel, cred că trecem prin ceea ce eu numesc de câțiva ani #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia – adică o regândire profundă a tot ceea ce este important și mai puțin important în viețile noastre.

Iar, din fericire, tinerilor prea puțin le mai pasă de miturile din folclor care spun că la psiholog mergi doar când ți-au căzut țiglele de pe casă. În secolul XXI, mergi la psiholog când ești conștient de valoarea personală și îți permiți curajul de a-ți transforma visurile mai ușor în realitate.

5. Cât de mult s-au schimbat problemele „existențiale” cu care se confruntă tinerii, odată cu dezvoltarea mediului online?

Studiile serioase, realizate în cele mai sofisticate laboratoare de cercetare din lume, ne arată că, în ciuda evoluției digitale, nevoile umane sunt aceleași. Pentru a putea funcționa optim și pentru a ne dezvolta, avem nevoie de siguranță fizică și emoțională, de iubire și de un puternic sentiment al apartenenței.

Dincolo de acestea însă, marea provocare a tinerilor este la capitolul libertate de alegere, și aici mă refer mai ales la teama lor de-a nu rata ceva. Având o paletă atât de largă de oportunități – atât în ceea ce privește viața profesională, cât și libertatea relațională –marea lor problemă existențială ar suna în felul următor: Cum pot să fiu sigur că am luat decizia cea mai bună? Ei bine, cruda realitate ne dovedește că așa ceva nu este posibil.

Nu avem garanții și nici certitudini, de aceea este important să ne cultivăm toleranța la frustrare, să devenim rezilienți în fața durerii și să ne adunăm din nou și din nou curajul de-a risca. Indiferent că ne referim la viața personală sau cea profesională.

6. Credeți că există probleme imaginare cu care se confruntă tinerii? Care sunt ele?

Mintea umană este cel mai mare aparat de spus povești din lume. Acesta funcționează 24 de ore din 24, și în mod cert o bună parte dintre acestea conțin și multă ficțiune. Cercetătorii din domeniul științelor neuro-cognitive au ajuns la concluzia că 80% din conținutul gândurilor noastre este negativ, 95% sunt gânduri care se repetă, iar 85% din gândurile noastre negative nu vor deveni niciodată realitate.

Așadar, răspunsul la această întrebare este „da”. Multe dintre provocările vieții obișnuite sunt exagerate de către mintea umană – care, atunci când ne confruntăm cu un moment de durere, scrie o primă poveste despre cât de mare este pericolul și cât de neputincioși suntem noi. Și este foarte important să ne cunoaștem mintea și să credem că suntem mai mult decât ceea ce gândim. Gândurile nu sunt fapte, sunt doar produsul minții noastre. Atât.

7. Ce părere aveți despre expresia „Dragostea durează trei ani”? Ce face ca pasiunea dintr-un cuplu să dispară?

Îndrăgostirea (sau iubirea romantică) durează în cele mai fericite cazuri trei ani. Iar aici avem până și explicația științifică – aceea care ne spune că, atunci când dezvoltăm o pasiune față de o altă persoană, creierul nostru produce substanța chimică numită feniletilamina (hormonul îndrăgostirii); iar creierul uman este în așa fel setat de Natură încât poate tolera această substanță maximum 2-3 ani.

De aceea, iubirea romantică există, dar trebuie să și dispară. Pentru ca mai apoi să ne lase nouă șansa de-a transforma romantismul într-o iubire adevărată, matură și de durată.

În terapia de cuplu, se crede că alegerea partenerilor nu este întâmplătoare și, mai mult decât atât, funcția superioară a cuplajului este ca noi să ne vindecăm rănile psihologice ale copilăriei și să ne dezvoltăm abilitățile de relaționare restante.

De aceea, îndrăgostirea romantică ne apropie și apoi lasă spațiu procesului de alchimie relațională. Adevărul este și că începem să-l vedem pe celălalt în realitatea sa, abia după ce vălul îndrăgostirii s-a ridicat, iar atunci avem libertatea de-a alege – rămân și aleg să fac minuni alături de această persoană sau scriu finalul relației și caut pe cineva mai potrivit.

9. Credeți că dezvoltarea rețelelor sociale a contribuit la schimbarea dinamicii dintre partenerii unui cuplu?

Cu siguranță, rețelele sociale ne ocupă mult timp. Și adesea ne refugiem în online atunci când apar furtunile relaționale, atunci când îndrăgostirea s-a evaporat și ar fi nevoie de curaj și compasiune pentru a face ceva cu provocările vieții de cuplu. Una dintre cele mai toxice manifestări în cuplu este împietrirea – acel fenomen psihologic în care cei doi parteneri, din varii motive, aleg să nu se mai conecteze unul la celălalt, ca simbol al exprimării unei nemulțumiri.

Astfel, putem explica și de ce, atunci când ieșim la un restaurant, spre exemplu, vedem câte un cuplu în care partenerii par să fie complet străini, fiecare pierdut în intimitatea contactului cu propriul telefon mobil, iar tot ce mai trădează faptul că formează un cuplu este că s-au așezat și apoi se ridică de la masă împreună.

10. Care sunt întrebările pe care trebuie să ni le punem, pentru a ne cunoaște pe noi înșine mai bine?

Care sunt valorile mele de viață? Îndrăznesc să trăiesc ghidat de acestea? Povestea pe care mi-o spun despre mine este cu adevărat a mea sau conține mai degrabă adevărurile altora despre mine?

11. Cu ce proiecte plănuiți să vă surprindeți publicul în următoarea perioadă și unde vă pot urmări activitatea cei interesați?

Sper ca în viitorul apropiat să iasă următoarea mea carte. După Copilul invizibil și Revoluția iubirii, am lucrat la o altfel de carte, una în care explicațiile psihologice sunt mai puține și cititorul este încurajat să acționeze conștient pentru a-și cultiva cele trei pietre de temelie ale umanității: curajul, compasiunea și conectarea.

De asemenea, toate proiectele mele și ale echipei de la Pagina de Psihologie sunt vizibile pe platforma noastră online www.paginadepsihologie.ro – unde ne străduim să promovăm cât mai ingenios posibil sănătatea relațională, aducând constant interviuri cu personalități din țară și străinătate, dar și cele mai recente descoperiri din psihologia bazată pe dovezi științifice.

Tot aici, pe platforma online, am inaugurat de curând cea mai recentă și personală rubrică de conversații adevărată, intitulată #EpicTalk – unde periodic stau de vorbă cu oameni curajoși, care îndrăznesc să împărtășească atât din succesele lor, cât și din ceea ce-i face vulnerabili.

Iar în fiecare seară de miercuri, împreună cu Bogdan Nicolai, suntem la #LoveIsFun o emisiune online marca A List Magazine by Andreea Esca. Săptămânal avem câte un invitat alături de care dezbatem o serie de subiecte despre sănătatea relațiilor, iubire, cuplu și educație sexuală. 
Sursă foto: arhivă personală

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here