Peste 200 de invitați, oameni de afaceri și diplomați români și străini, iubitori și colecționari de artă au luat parte, în seara zilei de 13 februarie, la vernisajul expoziției „Pictură românească din colecția Fundației Bonte” la Muzeul Colecțiilor de Artă din București. Oaspeții au admirat cele 57 de lucrări realizate de câțiva dintre cei mai prestigioși artiști români, printre care Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Magdalena Rădulescu și Alexandru Ciucurencu.
„Această expoziție a fost prezentată în cursul anului trecut la Palatul Național Ajuda din Lisabona, unde s-a bucurat de un mare succes, lucru posibil datorită implicării Ambasadei României în Portugalia și a Institutului Cultural Român, care a avut și acum o contribuție importantă. Este o expoziție care aduce pe simeze lucrări care merită să fie alăturate multiplelor colecții pe care acest muzeu le deține, o colecție care restituie opere de artă importante și le integrează într-un circuit public. Este o colecție valoroasă pentru că aici sunt cuprinse mari nume ale istoriei artei din România, încercând să reconstituie spiritualitatea românească. Ceva din specificul nostru național apare în această colecție.”, a spus Călin Stegerean, directorul general al Muzeului Național de Artă al României.
Expoziția este organizată de Muzeul Național de Artă al României (MNAR), Fundația Bonte și Institutul Cultural Român. Colecția de picturi a fost constituită de omul de afaceri portughez Alain Bonte în anii petrecuți în România. În prezent, consul onorific al României în Portugalia, Alain Bonte, un recunoscut mecena, a întemeiat fundația cu caracter cultural care îi poartă numele și care are printre obiective promovarea artei românești în plan național și internațional.
În decembrie 2016, Fundația Bonte a avut o inițiativă de pionierat când a achiziționat, în vederea donării către MNAR, un important lot de artă românească clasată în categoria tezaur. Tablourile care le reprezintă pe Alexandrina G. Manu și pe Anica Manu în costum polonez pot fi din nou admirate în Galeria de Artă Româneasca Modernă.
„Am ajuns în România acum 20 de ani pentru afaceri, am început să vizitez muzeele și galeriile din București, să apreciez pictura românească și să cumpăr tablouri. Operele de artă românești sunt, din nefericire, încă prea puțin cunoscute publicului european. Cred că merită mai mult, iar aceasta va fi o preocupare constantă pentru fundația noastră. Această colecție a fost expusă anul trecut, pentru două luni, la Palatul Regal din Lisabona, timp în care a fost cea mai vizitată expoziție. Dorim să ducem această colecție la Paris și la Madrid, ICR ne-a ajutat foarte mult la Lisabona și e foarte interesat să ne ajute și acum.”, a spus Alain Bonte.
Prezentată în anul 2016 la Palatul Național Ajuda din Lisabona, expoziția curatoriată de doamna Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanța, este oferită acum publicului din România, completând cu piese importante paleta de lucrări create în România în perioada 1875-1945 și aflate în colecțiile MNAR.
„La Lisabona m-am uitat la figurile oamenilor care au intrat pentru prima dată în contact cu arta românească: toți erau bucuroși, surâzători, aveau un sentiment de deja-vu. Pentru că au găsit imediat corespondențe între acest segment al artei românești și cel corespunzător din arta portugheză, au găsit similitudini între modul în care s-au format artiștii noștri și artiștii lor. Această expoziție reflectă gustul unui colecționar european care a venit aici și a învățat în primul rând limba. Apoi a învățat despre școala națională de artă și și-a alcătuit o colecție remarcabilă din care aici sunt prezentate 57 de opere, colecție cu care arta românească a intrat în câmpul de consacrare, acolo unde îi este și locul.”, a spus Doina Păuleanu, curator al expoziției, director al Muzeului de Artă din Constanța și critic de artă.
Expoziția „Pictură românească din colecția Fundației Bonte” poate fi vizitată la Muzeul Colecțiilor de Artă din București (Calea Victoriei nr. 111) în perioada 14 februarie – 30 aprilie 2017, de sâmbătă până miercuri, în intervalul orar 10.00-19.00. Accesul ultimului vizitator este permis cu o oră înainte de închiderea muzeului. Muzeul Colecțiilor de Artă este deschis în ultima zi de sâmbătă a fiecărei luni, până la orele 22.00.