Deși poate fi un subiect mai puțin atrăgător majorității, iată cinci dintre criminalii istoriei României:
Grigore Uruc – „Asasinul de Anul Nou”
Grigore Uruc, penultimul infractor condamnat la moarte în România, era un simplu țăran analfabet din Buzău. Timp de patru ani, acesta a uimit prin crimele săvârșite doar în noaptea dintre ani. Pe 2 ianuarie 1985, trupul neînsuflețit al Ceraselei Dimineț, o copilă a străzii de doar 14 ani, a fost descoperit în interiorul unei centrale termice din Buzău. Deși fetița murise în urma primei lovituri de cuțit, Uruc a continuat să străpungă trupul fără viață al acesteia, lucru care le-a dat de înțeles anchetatorilor că aveau de-a face cu un psihopat. Deși au fost făcute presiuni pentru găsirea criminalului chiar de Nicolae Ceaușescu, dosarul „Cerasela” a fost închis cu „Autor Necunoscut”.
Un an mai târziu, tot în noaptea dintre ani, Uruc ucide un băiețel de doar 13 ani. La Revelionul din 1987, toată poliția era în alertă. Cu toate acestea, a treia crimă nu a putut fi oprită. Cosmin Gruiu nu a putut fi salvat, trupul său neînsuflețit fiind acoperit de nu mai puțin de 24 de lovituri de cuțit.
În urma celei de-a patra crime, în 1988, Grigore Uruc a fost prins și condamnat la moarte în același an, pe 11 iunie 1988.
Eugen Grigore
Povestea lui Eugen Grigore începe în anul 1974. Ieșeanul, șofer de camion la Autobază, află într-o zi că locuința sa a fost incendiată. Organele de anchetă aveau să releve ulterior că locuința din Copou a șoferului ieșean fusese spartă de un grup de rromi. Aceștia proveneau din șatra stabilită la marginea Iașului, în zona Ciurea și mergeau pe străzi în căutare de fier vechi, sticle și orice ar fi produs bani. Ei au crezut că nu-i nimeni acasă la familia Grigore și au intrat să fure, dar au fost surprinși de soția lui Eugen Grigore. Alături de cei trei copii, femeia a fost imobilizată de spărgători, care mai apoi au dat foc casei.
Furios și cu un puternic sentiment de frustrare, cauzat de neputința autorităților de a-i trage la răspundere pe vinovați, Eugen Grigore decide să își facă dreptate de unul singur. Într-o zi de muncă, se urcă în camion și ajunge la marginea Iașului, acolo unde era șatra de țigani despre care știa că l-a lăsat fără familie. Apasă pedala de accelerație când se apropie de corturi și strivește în câteva secunde zeci de persoane. 24 de rromi și-au pierdut viaţa în acea zi, sub roțile camionului condus de acesta.
În urma crimelor, Grigore a fost condamnat la închisoare pe viață. În 2000 a fost eliberat condiționat, iar în 2009 o publicație locală anunță moartea unui anume Eugen Grigore, boschetar din Iași, care murise călcat de un autobuz.
Ion și Florea Rîmaru
Faptele săvârșite de tânărul Ion Rîmaru încep a fi descoperite abia pe data de 5 martie 1971, când trupul neînsuflețit al unei tinere femei este găsit. Cercetările acelor vremuri au dovedit că victima fusese violată și ucisă într-un mod sadic. O lună mai târziu, o crimă identică avea să fie semnalată în sectorul 4 al Bucureștiului, iar Miliția Capitalei adăuga, din păcate, alte două omoruri similare care avuseseră loc în anul 1970 și al căror autor nu fusese identificat. Era deja evident că autoritățile se confruntau cu un criminal în serie.
Mobilizarea forțelor de ordine a fost una de proporții nemaivăzute. Sute de persoane au fost interogate și ținute sub observație, iar specialiștii Institutului de Medicină Legală reușeau în premieră mondială să reconstituie portretul robot al criminalului numai după amprentele dentare. Norocul, impropriu zis, a făcut ca lângă corpul ultimei sale victime, criminalul să-și scape o adeverință medicală.
Arestat în căminul studențesc al Facultății de Medicină Veterinară, acolo unde era student în anul 3, Rîmaru își recunoaște faptele după mai multe ore de interogatoriu. În același an, la 23 septembrie 1971, în curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Rîmaru este executat prin împușcare. Ultimele sale cuvinte aveau însă să rămână întipărite în mintea celor prezenți: „Chemați-l pe tata. El este de vină.”
Era anul 1944, când o serie de crime zguduia Bucureștiul. Într-un singur an, cinci femei fuseseră ucise cu bestialitate. O stranie coincidență răspundea totuși acestor întrebări. La exact un an de la execuția lui Ion Rîmaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de Medicină Legală a fost adus cadavrul unui bărbat care aparent căzuse din tren. Examinarea acestuia aducea un rezultat șocant. Amprentele celui care murise erau cele ale ucigașului din 1944. Era nimeni altul decât Florea Rîmaru, tatăl celui mai cunoscut asasin din istoria Bucureștiului.
Vera Renczi
Vera, amintită ca Renczi, numele de familie al celui de-al doilea soț, s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, în București. Copilăria și-o petrece la București, unde rămâne până la vârsta de 13 ani. Odată cu pierderea mamei, Vera este mutată de tatăl său la Berkerekul, oraș din fosta Iugoslavie, unde acesta deținea o mică moșie. Adolescența Verei este marcată de numeroase aventuri amoroase. Nimeni nu se aștepta ca tânăra să își mai uite moravurile, însă miracolul se produce atunci când Vera îl cunoaște pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va și căsători. În ciuda previziunilor, tânăra nu își continuă escapadele, ci devine o soție atentă, mai ales după nașterea fiului lor, Lorenzo. La mai puțin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodată.
Urmează cea de-a doua căsătorie, cea cu Joseph Renczi, un important om de afaceri sârb. La scurt timp însă, acesta dispare asemeni primului ei soț. Pentru Vera Renczi începea o nouă perioadă în care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate. La insistențele soției unuia dintre amanții ei care nu se mai întorsese acasă, autoritățile locale cercetează locuința acesteia. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii atunci când au descoperit în subsolul conacului 35 de sicrie de zinc. În ele se aflau absolut toți cei care trecuseră prin patul Verei. Mai mult, într-unul dintre sicrie se găsea chiar Lorenzo, fiul în vârstă de numai zece ani pe care aceasta îl ucisese pentru că îi aflase secretul. Toate victimele fuseseră otrăvite cu arsenic. Condamnată inițial la moarte, Vera a beneficiat de clemența legii care nu permitea execuția femeilor și a fost transferată pe viață într-o închisoare de maximă securitate. La scurt timp, criminala se stinge în urma unei hemoragii cerebrale.
