Articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului arată că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.
Dreptul la informare și libera exprimare este unul fundamental atât pentru receptorii, cât și pentru emițătorii acesteia. Astfel, pentru a reaminti despre importanța informării veridice și a exprimării fără bariere și filtre politice, Adunarea Generală a ONU a proclamat în anul 1993 data de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertății Presei.
Despre apariția și evoluția libertății în presă
Înflorirea jurnalismului politic și creșterea numărului de jurnaliști a avut loc începând cu secolul al XVIII-lea. Pe la jumătatea aceluiași secol, datorită absenței cenzurii, libertatea presei a avansat și s-a desfășurat foarte activ, iar acest lucru a fost exprimat de către Sir William Blackstone în Comentarii privind Legile Angliei astfel:
Expresia „libertatea presei”, însă, a devenit uzuală sfârșitului anilor 1800 și începutul anilor 1900 și pare să fi apărut pe la jumătatea secolului XVII-lea in Marea Britanie. Termenul se referea la dreptul oricărei persoane de a avea acces la informație fără intervenția cenzorilor.
Mai târziu, în timpul regimului Comunist, cenzura a existat și a avut o activitate deosebit de intensă, fiind impusă în toate sferele de influență publică. Începând cu 1944, cenzura presei în România a fost exercitată prin intermediul mai multor instituții și structuri, precum Comisia Aliată de Control, Ministerul Artei și Informațiilor și Serviciul Cenzurii Centrale Militare, iar din 1949, funcționa Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor (DGPT) care condiționa activ apariția oricărei publicații. Din 1951 DGPT a devenit instituția competentă care elibera autorizații pentru ziare, reviste, buletine și alte publicații periodice.
Premiul Mondial al Libertății Presei UNESCO
La data de 2 mai, începând cu anul 1997, persoanele, organizațiile sau instituțiile care se remarcă prin contribuție deosebită la apărarea sau promovarea libertății presei, sunt decernate cu Premiul Mondial al Libertății Presei UNESCO / Guillermo Cano. Premiul în valoare de 25.000 de dolari este oferit cu finanțarea Fundaţiei Guillermo Cano Isaza (Columbia), Fundaţiei Helsingin Sanomat (Finlanda) şi The Namibia Media Trust.
Premiul poartă numele jurnalistului columbian Guillermo Cano, asasinat în 1987 pentru că a denunţat activităţile traficanţilor de droguri din ţara sa. Juriul internaţional este alcătuit din 14 jurnalişti profesionişti şi directori de publicaţii din toată lumea.
Organizația „Reporteri fără frontiere” constată diminuarea libertății presei
Unul din principalele elemente de cuantificare a libertăţii de expresie la nivel mondial îl reprezintă Raportul anual al organizaţiei „Reporteri fără frontiere” (RSF).
Conform organizaţiei, se constată înrăutăţirea globală a situaţiei privind libertatea presei, fapt explicat, în primul rând, prin manipularea în masă în zone de conflict precum Ucraina, Siria, Irak, Sudan şi Teritoriile Palestiniene.
În al doilea rând, numeroase state impun restricții majore în ceea ce privește libertatea presei, sub pretextul securităţii naţionale, fenomen întâlnit în preponderent în sfera de influenţă a Rusiei, în Kazahstan, Egipt şi Siria.
Autoritățile din Rusia, de exemplu, în contextul războiului din estul Ucrainei și al anexări Crimeei, au adoptat o serie de acte normative care interzic criticile. Potrivit acestora, instituţiile media, nu au dreptul la libera exprimare cu privire la aspecte sensibile precum încălcarea integrităţii teritoriale.
Situații similare recente au avut loc și în Italia, Bulgaria, Thailanda, Kazahstan Egipt și chiar si SUA – țară considerată drept etalon al democrației.
Clasamentul anual al libertății presei
Clasamentul anului 2018 pentru cele mai era condus de Norvegia și Suedia – ele păstrându-şi poziţiile din 2017 -, fiind urmate de Olanda, Finlanda şi Elveţia.
Cele mai problematice ţări în privinţa libertăţii presei au fost desemnate Sudan (locul 174), Vietnam (175), China (176), Siria (177), Turkmenistan (178), Eritreea (179) şi Coreea de Nord (180).
În clasamentul anului curent, România a căzut trei locuri, până pe poziția a 47-a din 180 de țări, după Botswana și Tonga, dar înaintea Statelor Unite.
În 2019, Norvegia este considerată ţara în care libertatea de exprimare este cea mai ridicată, pe următoarele locuri situându-se Finlanda şi Suedia. Alte țări fruntaşe sunt şi Olanda, Danemarca, Noua Zeelandă, Costa Rica, Elveţia, Irlanda.
Pe harta lumii, numai 24% din cele 180 de țări prezintă o situație „bună” sau „mai curând bună” pentru libertatea presei, față de 26% în 2018.
