Sursă foto: Facebook / Universitatea „Ovidius” din Constanța

La sfârșitul acestei săptămâni, între 14-16 mai, tinerii din Constanța se vor putea vaccina fără programare, la Pavilionul Expozițional din Mamaia.

Instituția de învățământ superior a anunțat că tinerii care vor să se vaccineze trebuie să se prezinte doar cu actul de identitate. În urma legitimării, aceștia vor beneficia de un flux separat de vaccinare, cu serul dezvoltat de Pfizer și BioNTech (Comirnaty).

Întregul proces de vaccinare va fi realizat și asistat de de către medici infecționiști, epidemiologi și asistente medicale.

„Acțiunea se adresează studenților români și străini din cadrul Universității Ovidius din Constanța și celor din celelalte universități constănțene, elevilor din licee, cu vârsta mai mare de 16 ani, și familiilor acestora, dar și cadrelor didactice din toate unitățile de învățământ. De asemenea, în cadrul maratonului va avea loc un webinar, creditat EMC (Educație Medicală Continuă), ce va oferi informații despre vaccinare și se va desfășura atât în limba română, cât și în engleză, fiind adresat cadrelor medicale”, a precizat coordonatorul evenimentului, conf. univ. dr. Irina Dumitru, din cadrul Facultății de Medicină a UOC.

„Acesta este primul maraton de vaccinare cu, despre și pentru tineri, iar avantajul organizării acțiunii în zilele de weekend este reprezentat de faptul că le oferă părinților elevilor minori posibilitatea de a-i însoți pentru vaccinare. Este, de asemenea, un interval potrivit pentru studenții care, astfel, pot veni să se vaccineze fără să lipsească de la cursuri”, a declarat Andreea Bugescu, reprezentanta ASMTMC.

Maratonul de vaccinare destinat tinerilor este asigurat de către Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Medicină, în parteneriat cu Asociația Studenților Mediciniști și Tinerilor Medici Constanța (ASMTMC), Liga Studenților UOC și Capitala Tineretului, alături de Direcția de Sănătate Publică (DSP).