Ziua națională a unei țări este mereu sărbătorită cu mare fast. De obicei se organizează parade, spectacole grandioase ori defilări.
În România, 1 decembrie nu a reprezentat mereu o zi de mare sărbătoare. În perioada 1866-1947, ziua națională a fost celebrată la data de 10 mai. De ce tocmai 10 mai? Fiindcă este o zi cu semnificații multiple: în 1866, prințul Carol de Hohenzollern Sigmaringen a depus jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. Tot la data de 10 mai, însă de această dată în anul 1877, prințul Carol a proclamat în fața parlamentului independența de stat a României.
Începând cu anul 1947, după abdicarea forțată a regelui Mihai I, ziua națională a României devine 23 august. Această zi a primit denumirea de ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, mai pe scurt făcându-se referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
Până în 1990, 23 august va fi sărbătorită cu mult fast de către regimul comunist. Totul era organizat cu multă atenție: oamenii erau luați din fabrici și aliniați pentru paradă. Lozinci care îl preaslăveau pe Ceaușescu răsunau în absolut toate colțurile țării. Cel mai adesea oamenii aveau în mâini eșarfe, baloane, drapele care trebuiau să fie fluturate cu mult devotament, cu scopul de a-și arăta astfel dragostea și recunoștința față de patrie, dar mai ales față de Ceaușescu.
De altfel, numele lui Ceaușescu era peste tot. Stima noastră și mândria, Ceaușescu, România sau Partidul, Ceaușescu, România erau doar câteva dintre cele mai des auzite lozinci intonate de către cei care defilau.
Revoluția din 1989 nu a adus doar o schimbare de regim. Ceea ce românii sărbătoreau la 23 august a rămas în umbra trecutului, la fel ca și comunismul: începând cu 1990, 1 decembrie va deveni noua zi națională a României.
În anul 1990, parlamentul dominat de FSN nu a fost de acord cu propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 22 decembrie drept sărbătoare națională a României.
Astfel legea adoptată în 1990 a avut ca fundament compromisul: pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste.
Unele obiceiuri s-au păstrat precum defilările, marile adunări în piețele orașelor, dar ceea ce este cel mai important e faptul că românii nu sunt obligați în niciun fel să ia parte la acest eveniment. Deși conștiința națională ar trebui să fie un impuls suficient de puternic pentru a sărbători această minunată zi.
La data de 1 decembrie, de obicei televiziunile au un program special. Numeroase cazuri sociale sunt prezentate, povești cu și despre eroi ne sunt făcute cunoscute. În această zi se simte atmosfera de sărbătoare, dar și mai important încă: se simte cum românii vor să fie mai buni unii cu ceilalți. Sau cel puțin așa ar trebui să fie.
1 decembrie este și va fi mereu un prilej de voioșie. Românii de pretutindeni vor lăsa pentru o clipă deoparte grijile cotidianului și își vor aminti că este ziua lor, a tuturor. Căci 1 decembrie nu este doar onomastica lui Ion, Andrei, Maria, Vasile, este ziua tuturor, a NOASTRĂ, a ROMÂNILOR.
sursa foto: maps.com
