Primarul General, Sorin Oprescu, va da startul sărbătorilor de iarnă, vineri, 6 decembrie, de la ora 18:00, pe esplanada cu statui de la Piața Universității, când vor fi aprinse luminile de sărbători. Astfel, anul acesta, aproape trei milioane de beculețe de tip LED vor împodobi Bucureștiul, pe un traseu de 23 de kilometri. Conform unui comunicat de presă eliberat de către Primăria Capitalei, se va organiza, pentru al doilea an consecutiv, în Piața Universității, pe esplanada cu statui, evenimentul ,,Bucharest Christmas Market’’, care se va desfășura în perioada 6 decembrie–5 ianuarie 2014.
La târgul de Crăciun, într-un decor realizat din 12 tone de cetină și 65 de căsuțe de lemn, vizitatorii vor fi întâmpinați cu vin fiert, decorațiuni și ornamente de iarnă, expoziții de obiecte tradiționale și produse de manufactură, icoane pe sticlă și lemn, țesături, decorațiuni din lemn și ceramică, precum și produse specifice bucătăriei tradiționale românești.
Bucharest Christmas Market îi așteaptă pe bucureșteni cu un brad înalt de 15 metri, ornat cu 2.000 de beculețe, dar și cu spectacole specifice Sărbătorilor de Iarnă. Astfel, pe scena amplasată în Piața Universității, vor urca ansambluri de muzică populară, grupuri de copii, grupuri de colindători, ansambluri de datini și obiceiuri din toate zonele țării (Maramureș, Baia Mare, Gorj, Sibiu, Alba Iulia, Bacau, Ialomița), precum și artiști renumiți de muzica populară: Dinu Iancu Sălăjanu, Matilda Pascal Cojocărița cu Ștefan și Horațiu Cigu, Tudor și Nicolae Furdui Iancu etc.
Cei mici vor avea ocazia să trăiască emoția sărbătorilor de Crăciun alături de personaje de basm, spiriduși și, bineînțeles, vor putea să-i spună povești Moșului, vor recita poezii și vor putea colora. Toate aceste activități vor avea loc într-un decor de poveste, la Casa lui Moș Crăciun.
Totodată, bucureștenii vor putea participa la Campania ,,Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun’’, prin care se dorește ajutorarea copiilor proveniți din medii defavorizate. Donațiile, constând în cărți și jucării, se pot face din prima zi a târgului și până pe 25 decembrie, la Casa lui Moș Crăciun, special amenajată în acest scop.
Intrarea este liberă în fiecare zi a evenimentului!
Mai jos găsiți lista arterelor care sunt împodobite cu luminițe de sărbători:
Bulevardul Magheru + Bd. Bălcescu (Piața Romană – Piața Universității)
Bulevardul Bd. I.C Bratianu (Piața Universității – Magazin Cocor)
Bulevardul Unirii + Piața Unirii (de la Palatul Parlamentului până la intersecția cu Mircea Vodă)
Intersecție Bd. I.C. Brătianu – Magazin Unirea
Bd. Lascăr Catargiu
Bd. Regina Elisabeta (Calea Victoriei – Piața Kogalniceanu)
Bd. Regina Elisabeta (Calea Victoriei – Piața Universității)
Calea Dorobanți (Piața Charles de Gaulle – Piața Dorobanți)
Piața Victoriei
Calea Victoriei (Piața Victoriei – Splaiul Independenței)
Bd. Aviatorilor (Piața Victoriei – Piața Charles de Gaulle)
Bd. Aviatorilor (Piața Charles de Gaulle – Șos. Nordului)
Bd. Constantin Prezan (Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf)
Bd. Kisellef (Piața Victoriei – Piața Presei Libere)
Arcul de Triumf
Piața Charles de Gaulle
Piața Presei Libere
Șoseaua București Ploiești
Intrare București DN1
Intrare București A2
Intrare București A1
Intrare București Giurgiului
Piața George Enescu
Centru Istoric
Piața Națiunilor Unite
Piața Constituției
Piața Rosetti+Bulevardul Carol
Piața Operei